News

Topul celor mai mari câștiguri la Loteria Română! Cum s-a schimbat în rău viața “norocoșilor”

Topul celor mai mari câștiguri la Loteria Română a fost completat de un nou fericit
04.06.2021 | 18:05
Topul celor mai mari castiguri la Loteria Romana Cum sa schimbat in rau viata norocosilor
Au existat de-a lungul timpului mai mulți câștigători de premii mari la Loto. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Mai exact, marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 2,9 milioane de euro, a fost câştigat, iar biletul norocos s-a jucat în Blaj, judeţul Alba. Culmea, acesta a costat numai 5,50 lei, conform anunțului făcut de reprezentanții Loteriei Române. Pentru pasionați, mare atenție, numerele extrase au fost 17, 38, 6, 33, 28, 49.

De remarcat că discutăm deja despre al doilea câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în 7 februarie 2021 şi a fost în valoare de 8.420.611 lei. Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile, începând cu data tragerii, pentru a-şi revendica premiul.

ADVERTISEMENT

Topul celor mai mari câștiguri la loto!

90 de zile până la o nouă viață, cam acesta este adevărul. Banii care îi rămân după plata taxelor și impozitelor sunt suficienți pentru a-i schimba definitiv viața acestuia. Nu este singurul român care s-a culcat liniștit și dimineață s-a trezit alt om.

De-a lungul timpului au existat mai mulți mari câștigători ai Loteriei Române. De departe, cel mai tare jucător de loto s-a dovedit a fi un gălățean. Acesta a reușit să dea lovitura în 2013 și a câștigat, atenție, 48.952.706,17 lei, adică peste 11 milioane de euro, la vremea respectivă.

ADVERTISEMENT

Mai exact, biletul faimos a fost jucat pe 14 iulie 2013, cu trei variante simple și una de Noroc. Aproape incredibil, dar  acesta a plătit doar 16,9 lei pe bilet. S-a aflat despre acesta că era angajat al unei instituții publice și avea la acea vreme 50 de ani.

Lesne de înțeles și de ce, bărbatul a dorit ca identitatea sa să nu îi fie dezvăluită niciodată. A acceptat însă să împărtășească un lucru cu toată lumea. Secretul câștigului uriaș i-a lăsat pe mulți cu gura căscată și într-o mare de întrebări.

ADVERTISEMENT

Cum a fost câștigat cel mai mare premiu oferit vreodată de Loteria română

Gălățeanul a transmis că nu a schimbat niciodată toate numerele și a păstrat mereu doar câteva pe care le-a jucat de fiecare dată. Practic a avut un schelet, o osatură în jurul căreia a continuat să așeze alte variante. Numerele câștigătoare au fost atunci 22, 49, 18, 7, 47, 6.

De remarcat că un bucureștean a devenit milionar peste noapte și la extragerea  din 7 februarie 2021. Acesta a mers la o agenție din sectorul 3 al Capitalei. Nici el nu a plătit foarte mult în schimbul visului său. A dat 18,50 lei și a jucat cu trei variante simple la Loto 6/49 și o variantă Noroc.

ADVERTISEMENT

I s-a făcut lumină peste întreaga viață după ce a câștigat 1.72 milioane de euro sau 8.420.611, 68 lei. A fost primul premiu de categoria I înregistrat în acest an la Loto 6/49. A urmat lovitura de aproape 3 milioane de euro dată de jucătorul din Blaj

Un alt premiu mare câștigat, tot la categoria I, a fost înregistrat pe 6 decembrie 2020. Atunci marele câștigător a luat jackpott-ul de 7.130807,28 lei. Cu ceva timp în urmă, mai exact în 2017, o persoană în vârsta de 51 de ani, domiciliată în Constanţa, a câștigat 6.372.850,87 lei, aproximativ 1,44 milioane de euro. Un bârlădean, Daniel Andrei, a câștigat şi el la finalul lunii august, tot în 2017, 11.288.498,78 de lei

„Am jucat o schemă de opt numere la întreg, pentru care am plătit 149 de lei. Am urmărit extragerea și am văzut numerele care au ieșit. Mi-am dat seama că biletul câștigător este al meu. M-am bucurat, evident, pentru că am planuri mari, vreau să fac un bloc și să dau apartamentele celor nevoiași fără niciun adaos comercial. Eu joc frecvent la Loto, chiar săptămâna trecută am câștigat cu patru numere 1.600 de lei”, spunea bărbatul.

Cum s-a schimbat în rău viața câştigătorilor Loto

Un tânăr de lângă Curtea de Argeş a fost primul mare câştigător al Loteriei Române după Revoluţie. A luat în 1995 o adevărată avere pentru acele vremuri, adică aproape 1,2 miliarde de lei, echivalentul la acea vreme a 584.000 de dolari. Bani nu mulţi, bani foarte mulţi pentru o ţară care încă îşi căuta drumul.

Gabriel Bobic nu s-a bucurat prea mult de marele premiu. La nici doi ani distanţă a fost acuzat de ucidere din culpă și a făcut patru ani de închisoare. A comis un accident mortal în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice o mașină neînmatriculată. A dat apoi faliment cu toate afacerile și a fost părăsit de soție.

130 de mii de dolari a câștigat un botoșănean în 1997, dar de banii lui s-au bucurat mai degrabă rudele. Bărbatul a murit la doi ani distanță în urma unui infarct. Suceveanul Daniel Neculai Amariei a fost pentru o perioadă regele lumii.

Mașini de lux, vile, afaceri, împrumuturi și o echipă de fotbal

A câștigat la loto 1,3 milioane de dolari, dar s-a pus destul de repede pe cheltuit. Le-a luat câte un apartament celor patru frați, apoi s-a pus pe investit. Nu a avut nas pentru afaceri, dar s-a priceput de minune la mașini scumpe și petreceri. A rămas fără bani destul de repede.

Cristian Constantin, din Călăraşi, a transmis că a jucat o viață întreagă la loto. A dat lovitura când a câștigat 10,5 milioane de euro, în decembrie 2007. Sună ca din filme, dar finalul este unul tragic. Este lefter după ce și-a cumpărat mai multe maşini de lux, le-a luat case rudelor și a împrumutat bani fără număr prietenilor. Culmea, ca să fie viața viață, bărbatul şi-a cumpărat și o echipă de fotbal.

Cam pe aceleași coordonate a mers și ieșeanul Mihai Cazacu. A luat aproape 4 milioane de euro în 2008 și s-a pus pe cheltuit. Din rețetă nu au lipsit maşinile de lux, vilele cumpărate și nici excursiile prin lume. Și el a fost prins beat la volan, a fost sechestrat şi a rămas fără firmă. În cele din urmă a anunțat că e falimentar.

ADVERTISEMENT