News

Topul celor mai sigure orașe din lume. Un municipiu din România a ajuns pe locul 14

A fost publicat topul celor mai sigure orașe din lume. Un municipiu din România ocupă locul 14.
21.08.2021 | 21:44
Topul celor mai sigure orase din lume Un municipiu din Romania a ajuns pe locul 14
Topul celor mai sigure orașe din lume. Un municipiu din România a ajuns pe locul 14. Sursa foto: cluju.ro
ADVERTISEMENT

Un important oraș din România ocupă un loc foarte bun în topul municipiilor considerate sigure la nivel mondial.

Potrivit site-ului de statistică Numbeo, Cluj-Napoca este cel mai sigur oraș din țară, iar la nivel mondial ocupă locul al 14-lea.

ADVERTISEMENT

Cum arată topul celor mai sigure orașe din lume. Cluj Napoca, pe locul 14

La începutul anului 2021, orașul de pe Someș se clasa în top 20 cele mai sigure orașe din lume, având înaintea sa așezări precum Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), Doha (Qatar), Zurich, (Elveția), Dubai (Emiratele Arabe) sau Munchen (Germania).

Între timp, orașul din Ardeal a urcat pe locul 14 în clasamentul siguranței, potrivit datelor “Numbeo”, una dintre cele mai mari platforme care deține informații despre calitatea vieții și rata criminalității din cele mai importante orașe, scrie site-ul ȘtirileProtv.

ADVERTISEMENT

În prezent, rata de siguranță din orașul transilvănean este de 79,21, peste multe metropole din Europa, cum ar fi Praga, Valencia sau Luxemburg.

Clujul a ajuns la acest nivel ridicat după ce în ultimii ani s-au făcut investiții de milioane de euro în infrastructură și sisteme de supraveghere.

ADVERTISEMENT

Conform oficialilor din zonă, aproximativ 90 la sută dintre principale zone ale orașului sunt monitorizate cu ajutorul camerelor de supraveghere.

”Sunt în acest moment peste 400 de camere instalate și funcționale iar în perioada următoare urmează să mai instalăm alte 300 de camere”, spune Dan Tarcean, viceprimar Cluj Napoca, conform sursei citate.

ADVERTISEMENT

Top 10 cele mai sigure orașe din lume și indicele de securitate:

1 – Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) 88,46
2. – Doha (Qatar) 87,96
3 – Taipei (Taiwan) 86,55
4 – Orașul Quebec (Canada) 85.24
5 – Zurich, Elveția 83,60
6 – Sharjah (Emiratele Arabe Unite) 83,59
7 – Dubai (Emiratele Arabe Unite) 83.44
8 – Eskisehir (Turcia) 82.42
9 – Munchen (Germania) 82,35
10 – Trieste (Italia) 81,85
….
14 – Cluj-Napoca (România) 79.00

Următoarele orașe din România în acest top:

30. Timișoara, România

48. Brașov, România

67. Bucureșți, România

82. Iași, România

230. Craiova, România

Cluj-Napoca și Timișoara, în topul 20 al oraşelor unde e cel mai sănătos să trăieşti

România se regăsește cu două orașe în topul 20 al locurilor unde este cel mai sănătos să trăiești, potrivit unui raport bazat pe speranța de viață, costul de a fi sănătos, poluarea aerului, rata obezității, siguranța și orele de soare.

Într-un top publicat la începutul anului, doar două țări se regăseau în clasament de două ori, Spania, care și conduce topul, cu Valencia și Madrid și România cu orașele Timișoara, pe locul 15, respectiv Cluj Napoca, locul 16.

Analiza a fost întocmită de experții de la money.co.uk, care își propun să ofere și consultanță pentru a obține finanțare celor care își doresc să trăiască într-un loc mai sănătos.

ADVERTISEMENT