Fotbal international

Topul celor mai tari declarații ale lui Jurgen Klopp. Vezi aici cotele Winner pentru finală

30.05.2019 | 11:56
Topul celor mai tari declaratii ale lui Jurgen Klopp Vezi aici cotele Winner pentru finala

Tottenham și Liverpool se vor duela în finala Champions League, sâmbătă, 1 iunie, de la ora 22.00, pe stadionul Wanda Metropolitano, în fața a peste 60.000 de spectatori, iar eusunt12.ro a prezentat topul celor mai tari declarații ale lui Jurgen Klopp, antrenorul “cormoranilor”.

Topul celor mai tari declarații ale lui Jurgen Klopp

Jurgen Klopp a ajuns pe banca tehnică a celor de la Liverpool pe 8 octombrie 2015 și mai are contract până în vara anului 2022, dar antrenorul originar din Stuttgart, Germania, a reușit să îi cucerească rapid pe fanii lui Liverpool. Klopp a reușit două finale în doi ani consecutivi în Champions League cu Liverpool, iar pe parcursul timpului neamțul a făcut declarații memorabile, anunță.

Pe banca tehnică a celor de la Liverpool a stat în 207 meciuri, perioadă în care echipa din Premier League a bifat 118 victorii, 52 de remize și 37 de înfrângeri, iar Jurgen Klopp speră la primul trofeu obținut cu Liverpool, după ce a câștigat cinci trofee cu Borussia Dortmund.

Jurgen Klopp într-o conferință de presă susținută la Anfield Stadium. Sursă foto: hepta.ro
Jurgen Klopp într-o conferință de presă susținută la Anfield Stadium. Sursă foto: hepta.ro

Iată cele mai tari declarații ale lui Jurgen Klopp:

…despre cariera de jucător: “N-am reușit niciodată să aduc pe teren ce era în creierul meu. Aveam talentul unui jucător de liga a cincea și creierul unui jucător de Bundesliga. Rezultatul a fost o carieră în liga a doua!”

…despre finala de Champions League pierdută cu Bayern, în 2013: “Pot să zic doar că a fost minunat. Londra este orașul une a avut loc ultima Olimpiadă. Am prins vreme foarte bună. Totul a fost bine, doar meciul a fost oribil.”

…despre un meci cu Juventus: “Probabil este cea mai grea încercare din lume. Să joci cu o echipă italiană care are nevoie doar de egal ca să se califice.”

…despre ce le-a spus fotbaliștilor la pauză, după o primă repriză slabă: “Le-am zis la pauză: dacă tot suntem aici, am putea chiar să jucăm niște fotbal.”

…despre diferența dintre el și Arsene Wenger: “Lui îi place să țină de minge, să joace fotbal frumos, să paseze. Ca o orchestră. Doar că e o muzică lentă. Mie îmi place să ascult heavy metal!”

…despre lupta dusă cu Bayern: “Avem un arc și o săgeată și dacă țintim bine, putem să nimerim ținta. Problema e că Bayern are o bazooka!”

…despre plecarea lui Gotze la Bayern: “Pleacă pentru că este favoritul lui Guardiola. Dacă este vina cuiva, este a mea. Nu pot să mă fac mai scund și să învăț spaniola.”

…despre returul cu Bayern: “Dacă terminam pe locul 2 în această vară, o să iau un camion și o să mă plimb cu el în grădină. Dacă nu o să se bucure nimeni, măcar mă distrez eu.”

…despre prima victorie împotriva lui Bayern, după 19 ani: “Când Dortmund a câștigat aici ultima dată, acum 19 ani, majoritatea jucătorilor meu erau încă alăptați!”

…despre un potențial transfer al lui Hummels la Manchester United: “Dacă asta nu e o poveste de cancan, o să mănânc o mătură!”

…despre Hummels și accidentările lui: “Îl așteptăm ca pe o nevastă care își așteaptă soțul de la închisoare.”

…despre transplantul lui de păr: “Da. Este adevărat. Și rezultatul îmi place foarte mult. Vouă nu?”

…despre comparația cu Mourinho: “Eu sunt The Normal One. Sunt un băiat OK din Germania. Am fost un jucător mediocru. Nu mă compar cu acești manageri de geniu din trecut!”

  • 12.00 este cota pentru 1-0 scor corect la meciul Tottenham – Liverpool la agenția de pariuri Winner