Factura la energie electrică poate fi încărcată semnificativ de aceste electrocasnice, cu toate că la prima vede nu pare așa.
Oamenii în general nu analizează cât de mult consumă electrocasnicele din gospodărie, însă prețul facturii poate fi încărcat considerabil de către acestea. Conform Gândul, iluminatul și becurile din casă consumă doar 15% din totalul facturii la energie, așadar trebuie acordată atenție sporită și celorlalți mari consumatori.
Pe lista electrocasnicelor care consumă mult curent se află televizoarele tip plasmă, care au un consum destul de ridicat de energie electrică. Mai exact, un televizor încarcă factura anuală la curent cu 658 kWh.
Tocmai de aceea specialiștii recomandă televizoarele LED, care consumă jumătate din cât o face un televizor tip plasmă. Totuși, pentru cei care nu își pot permite un televizor LED, au opțiunea de a scoate din priză televizorul când nu îl folosesc.
Un prelungitor cu buton de oprire e iarăși o soluție interesantă, pentru că necesită să mai fie scoase și introduse ștecherele din priză. Conform specialiștilor, în același top intră și mașina de spălat sau uscătorul de rufe, care încarcă factura cu aproximativ 150 de lei pe an, dacă sunt folosite de două ori pe săptămână. Un sfat pentru cei care vor să facă economie e să spele rufele la doar 30 de grade Celsius.
Nu fac excepție nici frigiderele care consumă aproximativ 427 kWH pe an. Specialiștii recomandă înlocuirea modelelor vechi cu frigidere noi sau combine frigorifice care sunt eficiente energetic.
Din nou, pentru cei care nu-și permit acest lucru, frigiderul ar trebui setat la 3-4 grade Celsius, iar congelatorul la -15 și -18 grade Celsius. De reținut că fiecare grad mai puțin folosește cu până la 5% mai multă energie. Important de reținut, cu cât e mai plin un frigider, cu atât va consuma mai multă energie pentru a ține la răcoare alimentele.
Mari consumatoare de energie sunt și cuptoarele electrice, care pot consuma 317 kWh pe an. De asemenea, plitele pe inducție nu ar trebui setate pe o putere foarte mare pentru că ar consuma curent foarte mult, pentru câteva secunde câștigate la încălzirea plitei.
Fierbătoarele de apă folosesc la rândul lor multă energie, mai ales că sunt folosite destul de des. Pe aceeași listă se află și computerele de birou, care în comparație cu laptopurile consumă de cinci ori mai multă energie. Cine are o imprimantă sau un modem va plăti, evident, mai mult.
Important de reținut, un computer ar trebui oprit atunci când nu mai e folosit, pentru că are nevoie de o cantitate semnificativă de curent electric chiar și atunci când e în ”stand by”. Așadar, cei care vor acorda o atenție sporită acestor electrocasnice și vor urma sfaturile specialiștilor vor plăti mai puțin într-o lună.