Preferința românilor pentru autovehicul în locul mijloacelor de transport în comun este arhicunoscută. Astfel, autoritățile s-au decis să înlesnească accesul românilor la mașini electrice și hibride care poluează mai puțin. Drept urmare, programul Rabla Plus 2019 vine cu o bonificație excelentă pentru șoferii români. În funcție de alegerea făcută, aceștia se pot alege și cu un bonus de 45.000 de lei, adică aproape 10.000 de euro pentru o mașină electrică, în timp ce cei care aleg o mașină hybrid au acces la un voucher de 20.000 de lei, adică peste 4.000 de euro, anunță auto-bild.ro.
Astfel, producătorii auto de pe piața românească au început să ofere în lista lor de prețuri mai multe mașini cu motoare ecologice care pot fi mai accesibile grație programului Rabla Plus. Printre acestea cel mai generos producător în materie de mașini hibrid este Toyota. Astfel, japonezii propun în România un model de Toyota Yaris Hibrid, al cărui preț de catalog este de 13.550 de euro. Aceasta are un consum de numai 3,3 litri la 100 km și emisii care ajung la numai 75 g/km.
Și noua Corolla Hybrid este inclusă în programul Rabla Plus. Model de tradiție al producătorului japonez, Corolla este disponibilă cu caroseria Hatchback, Sedan sau Touring Sports, cu prețuri care variază în jurul a 20.000 de euro. De asemenea, Toyota mai propune pe lista pentru programul Rabla Plus și modelul C-HR Hybrid, al cărui preț începe de la 21.970 euro. Acest model are un motor de 1,8 litri, un consum de combustibil mixt de numai 3,8 litri la 100 km. Nu în ultimul rând, noul Rav 4 va costă aproape 30.000 de euro la versiunea hibrid.
Și Ford a venit la programul Rabla Plus 2019 cu noul Mondel HEV. Acesta costă 24.700 de euro, are un motor de 2 litri pe benzină, dar și 2 motoare electrice și dezvoltă 187 de cai putere! De asemenea, Mondeo mai are și faruri adaptive cu LED/stingere automata cu senzori de lumina si senzor de ploaie, Keyless entry/start şi Lumina ambientala (Multi-Color).
Nici Renault nu se lasă mai prejos. Compania franceză a adus în România modelul ZOE, cea mai populară mașină electrică a lor. Acesta are o baterie de 41 kWh cu autonomie 300 de kilometri, aer condiționat automat, faruri de zi LED și cutie de viteze automata. ZOE costă 18.900 de euro.
Pe lângă aceste companii, și producătorii „upper class” oferă o gamă largă de mașini electrice și hibrid. Prețurile la BMW, Audi sau Mercedes care se pot încadra în programul Rabla Plus sunt disponibile aici.