Statul român, prin companiile pe care le deține sau unde este acționar majoritar, rămâne principalul jucător pe piața de energie. Ultimii ani, criza din energie a dus atât la creșterea prețurilor dar și la explozia profiturilor realizate de companiile din acest sector. În unele cazuri, acest lucru a însemnat o creștere salarială pentru cei din conducerea acestor companii. Pe de altă parte, multe dintre companiile unde statul român este unic acționar sunt în faliment.
Transgaz și Transelectrica sunt companiile ce deservesc infrastructura pentru energie și transport de gaze, aflându-se în subordonarea Secretariatului General al Guvernului, adică a primului ministru. Statul român deține aproape 60% din acțiunile ambelor companii, ce sunt tranzacționate și la Bursa de Valori București.
În ceea ce privește Transelectrica, directorul executiv al companiei este Ștefăniță Munteanu, numit în această funcție la finalul lunii aprilie a anului trecut. Fost consilier județean la Buzău, ales pe listele PSD, acesta făcea parte din Directoratul Transelectrica din decembrie 2021. Potrivit ultimei declarații de avere, depuse în iunie 2023, salariul încasat de Ștefăniță Munteanu la Transelectrica a fost de 381.005 lei.
În ceea ce privește Transgaz, compania este condusă din anul 2017 de către directorul general Ion Sterian. În declarațiile de avere depuse la ANI, salariul pe care acesta îl primește în cadrul companiei unde statul român este acționar majoritar este anonimizat. Totuși, veniturile sale pe anul 2022 au apărut în Raportul de remunerare aprobat anul trecut de către adunarea generală a acționarilor companiei. Potrivit acestui document, salariul fix al directorului executiv al Romgaz a fost de 392.368 lei, la care s-au adăugat alți 112.820 lei, banii plătiți pentru zilele de concediu.
Totuși, aceste sume pălesc comparativ cu cei 1,4 milioane de lei încasați ca remunerație variabilă anuală. Această sumă este stabilită plecând de la o valoare standard, stabilită prin act adițional la contractul de mandat, sumă care este înmulțită cu gradul de îndeplinire al indicatorilor de performanță. În cazul directorului Transgaz, valoarea standard a remunerației variabile anuale era stabilită în 2022 la suma de 495.000 euro, brut.
Transelectrica (cu 97,8%) și SGG (cu 2,16%) sunt acționarii majoritari ai OPCOM SA, operatorul pieței de energie electrică şi de gaze naturale. Această companie este condusă din anul 2003, deci mai bine de 20 de ani, de către directorul general Victor Ionescu. Potrivit site-ului companiei, acesta este numit provizoriu la conducerea executivă a companiei. Potrivit declarației de avere din 2023, salariul încasat în anul precedent a fost de 314.487 lei, ceea ce înseamnă peste 26.000 lei/ lunar.
Statul român, prin Ministerul Energiei, este acționar majoritar la zece companii din sectorul energetic. Printre acestea se numără Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, printre cele mai mari companii deținute de statul român.
Considerată a fi „perla” companiilor de stat, Hidroelectrica este condusă, începând cu luna noiembrie a anului trecut, de către Karoly Borbely, fostul ministru al comunicațiilor din Guvernul Tăriceanu. Anterior, fostul ministru nu a făcut parte decât din Consiliul de Supraveghere al companiei, funcție pentru care era remunerat cu 86.000 lei pe an. Totuși, ca indiciu pentru salariul pe care CEO-ul celei mai mari companii din România îl are, trebuie spus că fostul președinte al directoratului, Bogdan Nicolae Badea, care a condus compania din 2017 și până anul trecut, avea un salariu anual de 1.253.185 lei, ceea ce echivalează cu 104.000 lei lunar.
Nuclearelectrica este condusă de către Cosmin Ghiță, numit în fruntea companiei în toamna anului 2017, atunci când avea doar 28 de ani. Potrivit ultimei declarații de avere, în 2022, salariul încasat a fost de 392.786 lei, în scădere față de anul precedent, când declarase un salariu de 414.745 lei.
În ceea ce privește compania Romgaz SA, începând cu 16 mai 2023, compania este condusă de către Răzvan Popescu. Potrivit ultimei declarații de avere, salariul încasat de acesta a fost de 586.381 lei.
O altă companie unde statul român este acționar majoritar este Oil Terminal, din Constanța. În vara anului trecut, Consiliul de Administrație al companiei l-a numit în funcția de director general pe Sorin Ciutureanu, cel care conducea această companie din anul 2018 și se afla în funcția de director general interimar. Salariul său în anul 2022 a fost de 456.860 lei.
Un salariu mai mare are Dorin Tudora, directorul executiv al Conpet SA, care în 2022 a câștigat 633.117 lei. Acesta se află la conducerea companiei din Ploiești din 2021, iar în toamna anului trecut a fost ales pentru un mandat întreg, până atunci ocupând poziția doar provizoriu.
Din februarie 2023, Complexul Energetic Oltenia SA, o altă companie un Ministerul Energiei este acționar majoritar, este condus de către Dan Plăveți, numit în funcția de președinte al Directoratului. Fostul director, Daniel Burlan, declara la eliberarea din funcție un salariu de 288.605 lei, pentru anul 2022.
Uzina Termoelectrica Midia S.A, care la finalul anului 2022 și-a schimbat denumirea oficială în Midia Green Energy SA, este condusă însă din anul 2016 de către Turgay Chemal. Salariul acestuia în fruntea companiei, unde statul român deține 57% din acțiuni și al cărui rol este să furnizeze abur pentru rafinăria Petromidia, a fost în anul 2022 de 222.546 RON. O altă companie unde statul este acționar majoritar, Electrocentrale București (Elcen), este condusă din vara anului 2023 de către Claudiu Crețu.
Statul român mai este acționar majoritar la două institute de cercetare ce funcționează ca societăți pe acțiuni. Este vorba despre Institutul de Cercetare Ştiinţifică, Inginerie Tehnologică şi Proiectare Mine pe Lignit din Craiova (SC ICSITPML SA Craiova), condus de către directorul general Gheorghe Goreci încă din 2019, și despre Eurotest SA, condus de către Sorin Marica. Potrivit declarației de avere a ultimului, salariul său pe anul trecut în fruntea Eurotest SA a a fost de 78.364 lei. Informațiile de pe site-ul companiei arată că, începând cu decembrie 2022, indemnizația lunară a acestuia este de 18.700 lei/lună.
În ceea ce privește companiile unde statul român este unic acționar, un statul aparte îl are SAPE SA, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie S.A.. Practic, vorbim de o companie al cărui rol este administrarea participațiilor minoritare ale statului român în alte companii din domeniul energiei. Președintele Directoratului este Stănescu Nicolae Bogdan Codruț, însă salariul pe care acesta îl încasează în această funcție este secretizat în declarațiile de avere. Acesta ocupă mai multe funcții de conducere în companiile din energie, doar veniturile pe care le declară depășesc suma de 7.000 de euro lunar.
Societatea Electrocentrale Constanța SA are și ea un nou director general începând cu luna aprilie a acestui an, în persoana liberalului Daniel Popa, numit provizoriu în această funcție. Remunerația sa lunară este stabilită ca reprezentând 2,6 ori media pe ultimele 12 luni a câștigului brut lunar din ramura „producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat – cod CAEN 35”, în conformitate cu comunicatul INS pentru luna decembrie 2023.
Un alt liberal a venit la conducerea executivă și a companiei Electrocentrale Group SA. În iulie 2023, printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație, în fruntea companiei era numit Octavian Oprea. Salariul directorului executiv depășește 500.000 lei pe an.
Compania Naționala a Uraniului este în insolvență din 2021, iar din aprilie 2022 directorul general tehnic este Deleanu Cristian Tiberiu. În această funcție, acesta a câștigat un salariu de 204.018 lei. O altă companie unde statul este acționar unic, Petrotrans SA a intrat în faliment, deși ea încă mai figurează în portofoliul companiilor deținute de Ministerul Energiei. Într-un stadiu similar se găsește și Termoelectrica SA, cu o decizie definitivă a instanței privind falimentul din 2016. Compania Națională a Huilei SA, Societatea Națională a Cărbunelui SA și Societatea pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA se află în lichidare judiciară.
În portofoliul Ministerului Energiei mai găsim și Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, RATEN Mioveni. Provenită din fosta Regie Autonomă pentru Activități Nucleare din Drobeta Turnu Severin, regia ce se află sub autoritatea Ministerului Energiei este condusă de către Ducu Marian Cătălin, numit în această funcție la începutul anului 2022. Declarația sa de avere arată că a avut un salariu de 173.653 lei în acel an. Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, RAAN Drobeta Turnu Severin a intrat în faliment.
A supraviețuit însă Societatea Radioactiv Mineral Măgurele S.A. care din septembrie 2022 este condusă de către directorul general, Cazacu Emilian. Consiliul de Administrație l-a demis pe fostul director după ce a eșuat în semnarea contractului cu LEM Resources Srl pentru exploatarea unui zăcământ de metale rare în județul Alba. Tot atunci, CA-ul companiei de stat a stabilit salariul net lunar al directorului la 6.500 lei. Chiar dacă acesta era numit provizoriu, pe o perioadă de patru luni, mandatul acestuia a fost prelungit constant de atunci, compania neavând un director general numit pentru un mandat întreg.
Nu în ultimul rând, în portofoliul Ministerului Energiei se află Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR S.A.). La finalul lunii iunie 2023, Ministerul Energiei anunța numirea unui nou director, cu un mandat provizoriu pentru o perioadă de 4 luni, dar rămas încă în funcție și astăzi, anume Raicu Ionica. Numirea acesteia venea în contextul în care fosta directoarea a companiei, Ioana Timofte, era reținută de către DIICOT într-un dosar de corupție cu acuzații grave de delapidare, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat.