Turneul final al Campionatului European adună, cu mici excepții, toate marile valorile ale continentului. Ca orice competiție majoră, EURO 2024 va fi un prilej potrivit pentru fotbaliști de a ieși la rampă.
Dincolo de vedetele consacrate, ochii specialiștilor vor fi și pe jucătorii tineri. Englezii au alcătuit un top al tinerilor fotbaliști de la care se așteaptă o explozie în Germania. Turneul final începe la 14 iunie, când e programat meciul Germania – Scoția.
Între ei se află și belgianul Jeremy Doku, transferat anul trecut de Manchester City de la Rennes. Fotbalistul cu origini ghaneze este deja la al doilea Campionat European, după cel de acum trei ani. Doku a împlinit 22 de ani în luna mai și are o cotă de piață de 65 de milioane de euro. El are 21 de meciuri și două selecții la naționala Belgiei.
Britanicul Cole Palmer este și el în top. El a avut un sezon extraordinar la Chelsea, după ce a fost transferat de la Manchester City, în septembrie anul trecut. A marcat 22 de goluri și a oferit 11 pase de gol în 33 de meciuri de campionat – iar forma sa i-a adus și premiul de tânăr jucător al sezonului în Premier League. Palmer are tot 22 de ani și o cotă de piață de 80 de milioane de euro. El are 4 selecții și un gol la națională.
Spaniolul Lamine Yamal este considerat unul dintre tinerele talente în ascensiune din fotbalul mondial, doborând tot felul de recorduri la nivel de club și de națională. A debutat la Barcelona la vârsta de 15 ani și a devenit cel mai tânăr marcator din istoria La Liga, la doar 16 ani și 87 de zile.
De asemenea, a stabilit un nou record ca cel mai tânăr jucător și cel mai tânăr marcator pentru Spania. Dacă va merge până la capăt la Euro, Lamine va împlini 17 ani cu o zi înainte de finală. Yamal are o cotă de piață de 90 de milioane de euro și a jucat șase meciuri la națională, marcând două goluri.
O altă tânără vedetă de urmărit la EURO este turcul Arda Guler (19 ani). El este cel mai tânăr marcator pentru țara și a fost porecla de „Messi al Turciei”. Guler a semnat cu Real Madrid anul trecut, după ce a respins interesul unor cluburi precum Arsenal, Bayern Munchen și Paris St-Germain. Turcul este evaluat la 30 de milioane de euro. El are 6 meciuri și un gol la naționala Turciei.
Și olandezul Xavi Simons (21 de ani) e cotat printre statruile în devenire. El vine de la RB Leipzig, dar a jucat pentru PSG și Barcelona – unde a petrecut nouă ani la celebra academie de tineret La Masia. S-a remarcat ca mijlocaș ofensiv și extremă dreapta sau stânga. Xavi a reprezentat și a marcat pentru Olanda la nivel de tineret, dar nu a reușit încă să înscrie pentru echipa de seniori, în cele 13 meciuri jucate. Este cotat la 80 de milioane de euro.
Neamțul Florian Wirtz a fost unul dintre jucătorii cheie ai lui Bayer Leverkusen, care a făcut eventul în Germania. Acesta a marcat 18 goluri și a oferit 19 pase de gol în 47 de meciuri în acest sezon. Wirtz e căutat de Real Madrid, dar și de Bayern Munchen. La 21 de ani are deja 18 meciuri la națională și un gol. Cota sa este de 130 de milioane de euro.
Warren Zaire-Emery (18 ani) este cel mai tânăr jucător din ultimul secol care a jucat și a marcat pentru echipa națională a Franței. În august 2022, el a debutat ca jucător profesionist pentru PSG, devenind cel mai tânăr jucător al clubului, iar recent și-a prelungit contractul cu PSG pentru următorii cinci ani. Zaire-Emery e socotit viitorul Mbappe. Este cotat la 60 de milioane de euro și a jucat trei meciuri pentru Franța, marcând un gol.