News

Tornade filmate în Marea Neagră! Fenomene extreme, nu departe de turiști

17.07.2019 | 13:54
O tornadă a avut loc în Marea Neagră. Sursa foto - facebook

Mai multe tornade au fost filmate în Marea Neagră! Trombele marine și-au făcut apariția pe litoralul rusesc. Tornadele pe apă au fost surprinse în apropiere de Sochi, acolo unde au avut loc și Jocurile Olimpice de Iarnă, dar și la Gelendzhik şi Krasnodar. Fenomenele  extreme spectaculoase au fost filmate de mai mulți turiști aflați pe coasta rusă a Mării Negre. Astfel, nu departe de ţărm, oamenii au surprins trombe marine impresionante.

Tornade filmate în Marea Neagră!

Până nu demult, trombele marine se formau rar în zona Mării Negre. De anul trecut, însă, mai multe filmări amator au surprins astfel de fenomene atât în Rusia, cât şi în Ucraina. Și în România par să-și facă apariția din ce în ce mai des astfel de fenomene extreme. O nouă tornadă s-a format în țara noastră la Miercurea Ciuc, iar fenomenul meteo extrem a fost surprins de localnici. Fuiorul de apă și praf s-a format chiar săptămâna aceasta foarte aproape de oraș și a reprezentat deja a doua tornadă care a avut în ultimele 48 de ore, după cea de la Arad.

Persoana care a filmat furtuna cu aspect tornadic (denumirea dată de meteorologii ANM) susține că aceasta a durat 5 minute, iar apoi a început să plouă zdravăn. Temperatura în zonă a permis formarea acestei tornade, spun experții. În urmă cu o noapte, la Miercurea Ciuc erau doar 4 grade Celsius, iar a doua zi temperatura a urcat până la 20 de grade provocând condițiile formării acestei furtuni extreme.

Spectacular waterspout near Sochi, Russia today, July 16th. Report via Maycol Checchinato.

Gepostet von Severe Weather Europe am Dienstag, 16. Juli 2019

Fenomene extreme, nu departe de turiști

Și în Europa au loc astfel de fenomene. Un vârtej s-a format pe o plajă din sudul Italiei la sfârșitul săptămânii trecute. Turiștii surprinși de fenomenul meteo au fugit panicați de pe plajă. Momentul a fost filmat de un amator care se afla în interiorul unui restaurant. Vârtejul s-a format pe coasta napoletană între orașele Licola și Varcarturo. Vijelia a lovit brusc plaja pe care se aflau zeci de turiști.

„Șezlongurile și umbrelele, din cauza vântului foarte puternic, au devenit adevărate arme”, a declarat Augustino di Somma administratorul unei plaje, martor la incident. „De îndată ce am văzut acest nor negru am realizat că nu promite nimic bun”, a mai spus administratorul.

Tags: