CFR Cluj a câştigat cu 2-1 meciul împotriva Universităţii Craiova, care le asigură, matematic, titlul de campioană a României. Echipa lui Dan Petrescu s-a impus pentru a cincea oară la rând în Casa Pariurilor Liga 1.
La finalul meciului, sute de fani au năvălit pe gazon cu torţe şi fumigene pentru a sărbători alături de favoriţii lor. Jucătorii ardelenilor au celebrat în stilul lui Bayern Munchen, cu multe halbe uriaşe de bere, cu care şi-au stropit din belşug colegii.
Aşa cum FANATIK a anunţat, cei de la LPF au zburat cu trofeul şi cu medaliile la Cluj după remiza dintre FCSB şi Voluntari, scor 2-2. A fost organizată o scenă în care jucătorii şi staff-ul lui Dan Petrescu au primit medaliile de campioni.
Dan Petrescu a recunoscut la finalul meciului că în agenda celor de la CFR Cluj urmează două sau trei zile de petreceri, însă a precizat că va lua în serios meciul din ultima etapă cu FCSB şi va merge la Buzău la victorie:
“În următoarele 2-3 zile va fi plin de petreceri, dar vom merge să câştigăm meciul. Nu voi merge la Buzău în vacanţă în niciun caz. Dar nu ştiu când ne vom mai antrena. Două sau trei zile va fi greu să facem antrenament.
Am mai făcut asta cu FCSB. Ne-a bătut cu 1-0 în ultima etapă. Şi am fost foarte supărat. Nu îmi place să pierd. Nu pot să îmi iau acest efect al meu. Este cel mai frumos titlu, ultimul este mereu cel mai frumos. O să avem trei zile de poze, de petreceri”, a spus Dan Petrescu.
Căpitanul Mario Camora mai colecţionează un titlu alături de CFR Cluj şi a declarat la finalul meciului că este în ADN-ul acestei echipe să câştige titlul de campioană an de an:
“O bucurie enormă, foarte mare. E un titlu meritat. S-a vorbit prea mult după cele două înfrângeri pe care noi le-am avut. Vreau să felicit celelalte echipe, au fost adversari foarte buni. FCSB a făcut un campionat foarte bun.
Vrem un titlu şi anul viitor. Am demonstrat încă o dată, după încă un an. Când ajungem la meci pe muchie de cuţit, noi rezolvăm. După rezultatul de ieri, noi ne-am gândit să câştigăm titlul la noi acasă.
Era o oportunitate foarte bună pentru noi. Ăsta a fost secretul nostru, am fost foarte organizaţi. Acum vreau să sărbătorim acest titlu. Mai avem un meci în campionat, e bine pentru jucătorii de la naţională, ca să avem ritm de joc. Este în ADN-ul acestei echipe. Când vezi că trofeul e acolo şi ai o mână pe el, îl iei”, a spus Camora.
Pentru CFR Cluj este al optulea titlu din istoria clubului, o performanţă remarcabilă având în vedere că primul campionat a fost obţinut în anul 2008. Ardelenii au deja o serie de cinci titluri la rând şi promit că nu se vor opri aici.