Andrei Nicolescu a intervenit la FANATIK SUPERLIGA, după ce Dinamo s-a calificat în sferturile Cupei României. Președintele roș-albilor a comentat însă și conflictul de la meciul cu Hermannstadt, când Danny Armstrong l-a bruscat pe Dorinel Munteanu.
Dinamo și Hermannstadt s-au calificat împreună în sferturile de finală ale Cupei României. Totuși, meciul a fost unul tensionat. Acest lucru s-a văzut la faza din minutul 27, când Danny Armstrong l-a împins pe Dorinel Munteanu.
„Au fost opinii conform cărora el (n.r. – Armstrong) e un tip care provoacă. Dar el e un tip direct, un tip cu zâmbetul pe buze, nu e înverșunat, în zona agresivă, dar e foarte determinat tot timpul. Dar el mi-a zis că s-a întâmplat. Nu și-a dat seama că e antrenorul care nu îi dă mingea. El a vrut să ia mingea și să repună foarte repede.
Chiar nu a fost ceva ieșit din comun. Dacă îți aduci aminte, am avut un meci în Giulești și Siviss s-a dus să ia o minge de pe banca gazdelor și atunci incidentul a fost mult mai greu. Mult mai urât. El era deja cu ochii în jos, urmărea mingea. Cred că toată lumea s-a poziționat foarte corect, că nu a fost un incident.
Și îi mulțumesc și lui Dorinel pentru asta. Mi se pare că a dat dovadă de corectitudine pe faza asta”, a declarat Andrei Nicolescu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
Incidentul dintre Danny Armstrong și Dorinel Munteanu a venit la scurt timp după scandalul monstru de la Cluj, acolo unde Cristiano Bergodi a sărit să îl bată pe Andrei Cordea. Acolo s-a lăsat însă cu urmări mult mai grave, cei doi protagoniști urmând să fie suspendați de Comisia de Disciplină.