Oltenia se pregătește de sărbătoare după 35 de ani de secetă. Universitatea Craiova are șansa să obțină eventul în acest sezon și mai are doar câteva meciuri până să-i facă fericiți pe fani. La fel cum spune bine-cunoscutul clișeu, pentru Universitatea Craiova următorul meci chiar este cel mai important. Echipa lui Coelho va întâlni Dinamo, iar fanii sunt gata să facă spectacol pe „Ion Oblemenco”.
Universitatea Craiova a câștigat un meci foarte important la Mioveni, contra lui FC Argeș, și s-a distanțat la trei puncte de locul al doilea. Un alt aspect important este acela că la egalitate de puncte cu orice altă echipă, oltenii vor avea câștig de cauză, deci, în practică, au o distanță de 3,5 puncte față de Universitatea Cluj.
În ultimele patru meciuri, Craiova are nevoie de trei victorii pentru a fi matematic campioana României, însă ar putea fi necesare mult mai puține, în funcție de rezultatele adversarelor. Următorul meci este chiar împotriva marilor rivali de la Dinamo, iar pentru acest meci oltenii vor umple „Ion Oblemenco”. În direct la FANATIK SUPERLIGA, Pavel Badea (58 de ani) a dezvăluit că suporterii Craiovei pregătesc o scenografie specială pentru derby: „Este o victorie extrem de importantă, care ne dă speranțe. Mai sunt patru meciuri, patru finale, pe care trebuie să le abordăm cu maximă seriozitate dacă vrem să îndeplinim acest obiectiv după 35 de ani. Cred că ar fi și rândul nostru, nu? Sperăm că șansa va fi de partea noastră. Având în vedere echilibrul din acest campionat, șansa este foarte importantă.
Cel mai important este următorul meci, după aceea vom vedea ce vom face. Dar cel mai important este următorul. Eu cred că lumea va veni în număr foarte mare la stadion și va susține echipa. (n.r. – au fost mulți și la Mioveni) În general avem suporteri mulți în deplasări. Mioveni este destul de aproape de Craiova și avem și drum expres până acolo, care ne ajută să ajungem mai rapid. E normal să fi avut mulți spectatori.
La meciul cu Dinamo se pregătește o scenografie deosebită. Cei din galerie, în momentul în care joacă cu Dinamo, au dorința de a arăta modul de organizare al galeriei. Eu sper să fie pe pantă ascendentă a ceea ce au arătat în ultima perioadă din punct de vedere al scenografiei. Știți că noi toți, din regiunea noastră, suntem crescuți anti-Dinamo și că este un adversar pe care îl percepem ca cel mai important, chiar și mai mare decât FCSB. Dinamo a reprezentat de-a lungul timpului, pentru noi, cei din Craiova, o echipă ce era susținută de Ministerul de Interne și, în general, studenții cu polițiștii nu prea se înțelegeau”, a declarat președintele Clubului Sportiv Universitatea Craiova, la FANATIK SUPERLIGA.
În partida din turul play-off-ului, Universitatea Craiova s-a impus la limită, cu scorul de 1-0, deși a jucat o repriză întreagă în inferioritate numerică, după ce Nicușor Bancu a avut un gest nesportiv la adresa scoțianului Danny Armstrong. Cele două s-au mai întâlnit și în semifinalele Cupei României, acolo unde Dinamo a trăit o adevărată dramă.
„Câinii roșii” au rezistat o întreagă partidă împotriva echipei de pe primul loc și au dus meciul în prelungiri, acolo unde Kennedy Boateng a deschis scorul în minutul 105. Echipa lui Zeljko Kopic a fost la doar două minute de calificarea în finală, însă Adrian Rus a restabilit egalitatate în minutul 118, iar oltenii au câștigat la penalty-uri.
Deși s-a prezentat la ultimul meci obosită după cele 120 de minute jucate, Dinamo s-a distrat împotriva Rapidului și a marcat trei goluri. În acest moment s-au reaprins speranțele bucureștenilor pentru calificarea într-o cupă europeană și, cu siguranță, vor da totul și în duelul din Bănie.