Căpitanul naționalei Angliei, care a devenit de curând cel mai bun marcator din istoria lui Spurs, mai are contract până vara anului 2024, dar nu pare hotărât să-și prelungească înțelegerea, așa că londonezii se văd nevoiți să-l cedeze la finalul stagiunii pentru a nu-l pierde gratis în vara următoare.
Harry Kane este unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile care nu a câștigat niciun trofeu în cariera sa și speră să nu-și agațe ghetele în cui cu o astfel de contraperformanță. Astfel, că este dispus să plece de la Tottenham pentru a-și îndeplini visul.
Publicația The Times scrie că mai marii clubului londonez și-ar fi dat acordul pentru vânzarea atacantului în vârstă de 29 de ani și cer în schimbul acestuia suma de 100 de milioane de lire sterline (aproximativ 114 milioane de euro).
Banii nu ar reprezenta nicio problemă pentru formațiile de top ale Europei interesate, însă proprietarul lui Tottenham, Daniel Levy, mai pune o condiție cel puțin bizară și care ar putea să îndepărteze echipele care visează să-l aibă pe Kane în atac.
Gruparea londoneză nu este dispusă la niciun fel de negociere a sumei și își dorește toți banii în avans, plătiți într-o singură tranșă. Această decizie a fost luată pentru ca Spurs să poată avea banii necesari la începerea perioadei de mercato din vară pentru a-și lua un înlocuitor pe măsură.
În vara anului 2021 s-a vorbit intens despre un transfer al lui Harry Kane la Manchester City, iar suma vehiculată a fost de 160 de milioane de lire sterline, adică 186 de milioane de euro, dar în cele din urmă mutarea nu s-a realizat.
Acum pista este închisă, deoarece Pep Guardiola a reușit să pună mâna pe Erling Haaland și s-a betonat pe postul de atacant central. Cea mai nouă variantă pentru Kane pare să vină de la rivala Manachester United.
Managerul olandez Erik ten Hag este în căutarea unui număr 9 autentic și căpitanul naționalei Angliei pare să fie cea mai viabilă variantă. Iar șansele ca mutarea să se producă sunt mari, deși există interes și din partea lui Bayern Munchen, Real Madrid sau PSG.
Chiar dacă Harry Kane ia în calcul să o părăsească pe Tottenham Hotspur, nu se poate spune același lucru și despre Premier League. Fotbalistul are 204 goluri la activ în această competiție și vrea să rămână în Anglia pentru a doborî recordul de 260 de reușite în campionat deținut de Alan Shearer.