Kane, drum liber spre Real! Tottenham cere 215 milioane de euro!

primera division, premier league, tottenham, real madrid, kane, bale

Golgeterul lui Tottenham, Harry Kane, poate merge din vară la Real Madrid! Preşedintele lui Spurs, Daniel Levy, a fixat suma de transfer.

O primă veste bună pentru preşedintele lui Real Madrid, Florentino Perez, vine de la Londra. Omologul de la Tottenham, Daniel Levy, şi-a dat acordul pentru ca la vară golgeterul Harry Kane să îi lase pe Spurs, pentru a merge pe Santiago Bernabeu. Levy înţelege că nu poate ţine un jucător cu forţa, prevalându-se de contract, pentru că randamentul acestuia va fi, evident, foarte scăzut.

Bineînţeles, transferul trebuie să însemne şi cea mai profitabilă tranzacţie din istoria clubului. Motiv pentru care Levy nu doreşte jucători la schimb, pentru că singurul care ar fi fost dorit e intangibil ca politică salarială la Spurs. E vorba de galezul Gareth Bale. Nu doreşte nici o durată îndelungată a tratativelor, cum a fost în cazurile lui Luka Modric şi Gareth Bale, care au ajuns la Madrid în ultima clipă.

Filozofia preşedintelui de la Tottenham

Filozofia şefului lui Tottenham este simplă. Luând în calcul numărul de goluri marcate în acest sezon de Harry Kane, 30 la număr (21 în Premier League, 6 în Champions League şi 3 în Cupa Angliei) jucătorul său valorează o mină de aur. Adică pleacă numai dacă se vor plăti exact banii ceruţi, nu e loc de negocieri.Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

Levy consideră că dacă Neymar a costat 222 de milioane de euro preţul lui Kane s-ar învârti cam în jurul aceleiaşi sume, dar pentru ca lucrurile să meargă repede şi Tottenham să primească banii, pentru a se orienta rapid către alt atacant, afacerea se va oficializa pentru suma de 200 de milioane lire sterline, adică 215 milioane euro. Real Madrid sau alt club care plăteşte această sumă îl va avea în 24 de ore pe Kane.