Radu Drăgușin s-a recuperat total după accidentarea gravă suferită în startul anului 2025 și este bun de joc pentru Tottenham, însă până să fie pe teren acesta a filmat un clip amuzant ce a ajuns pe internet.
Englezii joacă și de sărbători, ceea ce deja este o tradiție de zeci de ani pentru ei, iar Drăgușin ar putea să fie pe teren la unul dintre următoarele meciuri pe care le joacă londonezii. Până atunci, internaționalul român a avut timp să filmeze un clip amuzant, în care au fost implicați și mai mulți colegi de-ai lui precum Dominik Solanke, Rodrigo Bentancur sau Archie Gray.
„Radu, ai două minute să-ți schimbi viața!”, a spus prezentatorul, după care fundașul central, care a intrat în scenă cu un cimpoi în brațe, a început să cânte. „Doamne”, a exclamat românul, după care a trecut la treabă. El a produs zâmbete printre colegii săi și chiar dacă nu are experiență, fanii lui Tottenham au glumit pe rețelele sociale și au spus că jucătorul s-a descurcat mai bine decât o face un profesionist.
Anul 2025 a început cum nu se putea mai prost pentru Radu Drăgușin, cel care în luna ianuarie, la un meci din Europa League, cu Elfsborg, s-a accidentat grav. În urma unui sprint în bandă, el a simțit ceva la genunchi și verdictul medicilor a fost unul devastator: ruptură de ligament încrucișat și multe luni pe bară pentru jucătorul român.
A urmat operația și perioada de recuperare, iar el a fost pe bancă pentru prima dată la Tottenham de la accidentare la meciul din campionat contra celor de la Liverpool, pierdut de londonezi, 1-2. El nu a intrat pe teren, însă este așteptată revenirea sa în curând pe teren.
România urmează să joace în luna martie barajul contra Turciei, iar problemele din zona defensivă au fost evidente pentru tricolori la meciurile din preliminarii, în special la cel cu Bosnia, pierdut în deplasare, 1-3.
În aceste condiții, speranțele suporterilor se leagă de o posibilă revenire a lui Radu Drăgușin printre tricolori. Acesta a evoluat ultima dată în tricoul României la meciul din preliminarii, cu Cipru, de pe 18 noiembrie 2024.