România a avut mare ghinion la tragerea la sorți pentru Campionatul European din 2025. “Tricolorii“ și-au câștigat grupa de calificare, însă au fost poziționați doar în urna a treia și vor juca cu Spania, Italia, dar și cu țara gazdă, Slovacia.
România a făcut o campanie preliminară foarte bună. Echipa națională de juniori U21 a terminat pe primul loc, după o serie de meciuri excelente cu Elveția, Albania, Finlanda, Armenia și Muntenegru. Greul însă de-abia acum urmează pentru “tricolorii mici“.
Grupa României este una de coșmar. Spania și Italia sunt două dintre cele mai bune echipe care vor participa la turneul final. În lotul celor două reprezentative de juniori se regăsesc jucători care promit enorm. În plus, țara gazdă, Slovacia, își dorește să facă o figură frumoasă.
Și în lotul României se regăsesc câțiva jucători de perspectivă, precum Louis Munteanu, Constantin Grameni sau Octavian Popescu. Valoarea totală a lotului se ridică la puțin peste 20 de milioane de euro. “Tricolorii mici“ nu au ratat nicio ediție a turneului final din 2019 încoace.
Cel mai bine cotat adversar din grupă este, fără doar și poate, Spania. Ibericii au un lot de două ori mai valoros decât echipa de seniori a României, mai precis 245 de milioane de euro. Jucători precum Lamine Yamal, Gavi sau Cubarsi pot fi convocați, deși nu au evoluat în preliminarii. Spania a câștigat trofeul în 2019.
România și Spania s-au întâlnit până acum de trei ori în istorie la nivelul U21, iar de fiecare dată ibericii s-au impus. În cea mai recentă confruntare, tricolorii au pierdut cu 0-3, pe Ghencea, la EURO 2021.
Italia este o altă forță a fotbalului european, iar mai mereu jucătorii care ajung în prima reprezentativă a Squadrei Azzurra evoluează înainte și la naționala de juniori U21. Naționala din Peninsulă are un lot cotat la 193 de milioane de euro, iar cei mai bine cotați jucători sunt Michael Kayode și Matteo Ruggeri.
Cele două naționale nu s-au mai duelat la U21 de trei ani. În ultima întâlnire, Italia s-a impus cu 4-2 într-un meci amical. Tricolorii au și o victorie în palmares, care datează din 2014.
Slovacia va fi ultimul adversar pe care România îl va înfrunta. Partida cu țara gazdă pare singura în care tricolorii pleacă cu o șansă bună. Atmosfera va fi una de senzație, cu siguranță. Slovacii sunt evaluați la doar 16 milioane de euro, iar Timotej Jambor, vârful de la Rapid, este unul dintre liderii echipei.
Miercuri, 11 iunie: Slovacia – Spania (Bratislava) | Italia – România (Trnava)
Sâmbătă, 14 iunie: Spania – România (Bratislava) | Slovacia – Italia (Trnava)
Marți, 17 iunie: România – Slovacia (Bratislava) | Spania – Italia (Trnava)