Sport

Totul despre adversarele Universității Craiova din UEFA Conference League! Dueluri cu staruri trecute pe la Real Madrid și Manchester United pentru jucătorii lui Mirel Rădoi

Universitatea Craiova va juca în faza principală a UEFA Conference League. FANATIK îți prezintă cele mai importante detalii despre adversarele oltenilor.
29.08.2025 | 20:00
Totul despre adversarele Universitatii Craiova din UEFA Conference League Dueluri cu staruri trecute pe la Real Madrid si Manchester United pentru jucatorii lui Mirel Radoi
Totul despre adversarele Universității Craiova din faza principală a UEFA Conference League FOTO: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

După o dublă victorie de vis contra turcilor de la Istanbul Bașakșehir, Universitatea Craiova a obținut cea mai notabilă performanță pe plan european. Gruparea antrenată de Mirel Rădoi va juca în faza principală a UEFA Conference League și va avea parte de dueluri de foc, adversarii fiind de calibru.

Universitatea Craiova, dueluri cu Rapid Viena, Sparta Praga și Mainz în UEFA Conference League

După ce a eliminat FK Sarajevo, Spartak Trnava și Istanbul Bașakșehir în drumul spre faza principală a UEFA Conference League, Universitatea Craiova mai are de jucat cel puțin șase meciuri europene. Printre cei șase adversari, se numără echipe precum Rapid Viena, Sparta Praga și Mainz 05.

ADVERTISEMENT

Rapid Viena a fost echipa extrasă din prima urnă valorică, austriecii având un lot evaluat la 40,70 milioane de euro, potrivit celor de la Transfermarkt. Aceștia au terminat sezonul trecut pe locul cinci în Bundesliga și au jucat baraj pentru Conference League contra celor de la LASK, fosta adversară a celor de la FCSB, din play-off-ul Europa League.

Cu trei victorii și un rezultat de egalitate în primele patru runde din campionatul Austriei, Rapid Viena a trecut de Decic, Dundee United și ETO Gyor pentru a ajunge în faza principală a celei de-a treia competiții organizate de UEFA. Serge-Philippe Raux-Yao este cel mai valoros jucător al echipei, cu o cotă de piață de cinci milioane de euro, față de două milioane de euro, cât valorează cel mai scump fotbalist al oltenilor (Alexandru Cicâldău, Vladimir Screciu, Ștefan Baiaram).

ADVERTISEMENT

Oltenii vor juca în deplasare cu Rapid Viena, iar Allianz-Stadion este arena pe care echipa din Austria își dispută meciurile de pe teren propriu. În primele două dispute jucate „acasă”, media a fost de 20,445 de spectatori. 28.345 este capacitatea stadionului.

ADVERTISEMENT

Sparta Praga, unul dintre cei mai puternici adversari ai Craiovei în Conference League

Sparta Praga este al doilea cel mai bine cotat adversar al Universității Craiova din faza principală a UEFA Conference League. Cehii au un lot evaluat de Transfermarkt la aproximativ 73 de milioane de euro, iar în sezonul precedent au evoluat în „faza ligii” în Champions League, reușind să elimine și FCSB în turul trei preliminar al competiției.

ADVERTISEMENT

Cehii au încheiat sezonul trecut pe locul 4 în Chance Liga, iar startul acesta de stagiune este unul de excepție pentru echipa unde este legitimat și Albion Rrahmani, fostul atacant al celor de la Rapid București. Gruparea din Praga are cinci succese și un rezultat de egalitate în campionat, la fel ca Universitatea Craiova.

Până să ajungă în faza principală a competiției, Sparta Praga a eliminat Aktobe, Ararat-Armenia și Riga FC. Căpitanul Lukas Haraslin este cel mai valoros jucător al echipei, cu o cotă de piață pe Transfermarkt de 7,5 milioane de euro. Printre cei mai bine cotați fotbaliști ai cehilor este și kosovarul trecut pe la Rapid, evaluat la cinci milioane de euro.

ADVERTISEMENT

Mainz 05, cel mai valoros adversar al oltenilor

Mainz a fost echipa extrasă din a treia urnă valorică pentru Universitatea Craiova, iar duelul cu nemții va fi unul greu pentru formația antrenată de Mirel Rădoi. Disputa dintre cele două va avea loc în Bănie, dar oltenii vor avea parte de un meci pe cinste, cu cel mai bine cotat adversar din acest traseu.

Lotul celor de la Mainz este evaluat la peste 100 de milioane de euro, de cinci ori peste cel pregătit de Mirel Rădoi. Nemții au reușit în stagiunea precedentă un sezon remarcabil în Bundesliga, încheind campionatul pe locul 6, peste echipe precum RB Leipzig sau VfB Stuttgart. Singurul meci din acest sezon a fost pierdut contra celor de la Koln.

Mainz are trei jucători evaluați la minim 20 de milioane de euro: Kaishu Sano (20 de milioane de euro), Nadiem Amiri (20 de milioane de euro) și Paul Nebel (22 de milioane de euro). Toți evoluează în linia mediană. Rosenborg a fost formația eliminată de Mainz pentru accederea în faza principală a UEFA Conference League.

AEK Atena, echipa unde evoluează Răzvan Marin, dar și foști jucători de la Manchester United și Real Madrid

Probabil una dintre cele mai complicate deplasări ale Universității Craiova pe plan european va fi cea de pe terenul celor de la AEK Atena. Formația care l-a transferat în această vară pe Răzvan Marin are în componența lotului jucători cu „pedigree”, cu apariții în Premier League, Bundesliga, Ligue 1, Serie A și LaLiga.

Cu o medie de 24.000 de fani în sezonul precedent la meciurile de pe teren propriu, AEK Atena a încheiat sezonul pe locul patru în Grecia și a început stagiunea aceasta cu o victorie, scor 2-0 cu Panserraikos. Hapoel Beer Sheva, Aris Limassol și Anderlecht au fost „victimile” elenilor în drumul spre „grupa” de Conference League.

Anthony Martial este cel mai bine cotat jucător al grecilor, el fiind evaluat în prezent la 7,5 milioane de euro. La Atena mai este legitimat și Răzvan Marin, dar și Luka Jovic, atacant trecut pe la Real Madrid și AC Milan.

Universitatea Craiova, duel cu echipa lui Bogdan Racovițan

Raków Częstochowa va fi un alt adversar al Universității Craiova, duelul dintre cele două fiind programat să se dispute în Polonia. Cu un lot evaluat la puțin peste 30 de milioane de euro, gruparea din Ekstraklasa a pierdut titlul în sezonul trecut în fața celor de la Lech Poznan, distanța de la finalul fiind de doar un punct.

Cu Bogdan Racovițan în lot, formația poloneză are un start ratat de sezon în campionat, cu două victorii și două înfrângeri în primele patru runde. Asistența înregistrată în sezonul trecut pe zondacrypto Arena este de 5,427 de spectatori în media, deci, în principiu, majoritatea meciurilor se joacă cu casa închisă.

Zilina, Maccabi Haifa și Arda sunt formațiile eliminate de Raków Częstochowa în drumul spre faza principală a UEFA Conference League. Portarul Kacper Trelowski este cel mai bine cotat jucător al acestora, el fiind evaluat de Transfermarkt la patru milioane de euro.

FC Noah Yerevan, cel mai accesibil adversar al Universității Craiova în Conference League

FC Noah Yerevan este cel mai accesibil adversar al Universității Craiova în faza principală a UEFA Conference League. Este campioana Armeniei și formația care a fost eliminată din preliminariile Champions League. Aceștia au început cu două victorii la pas în noul sezon.

Cu un lot evaluat de Transfermarkt la 12,45 milioane de euro, Noah a trecut în primul tur preliminar al Ligii Campionilor de Buducnost, dar a fost eliminată dramatic de Ferencvaros, în turul al doilea. Lincoln Red Imps și Olimpija Ljulbjana au fost formațiile eliminate de armeni din Conference.

Takuto Oshim, fotbalistul transferat chiar în această vară de la Universitatea Craiova, este cel mai bine cotat jucător al celor de la FC Noah Yerevan. Japonezul este evaluat la 1,2 milioane de euro.