Life

Totul despre Lord of the Rings: The Rings of Power, cel mai așteptat serial al anului. Când are loc premiera și unde poate fi urmărit

Momentul mult așteptat a venit. Pe 1 septembrie, fanii Lord of the Rings au ocazia să se întoarcă în Pământul de Mijloc, odată cu apariția noului serial The Rings of Power.
01.09.2022 | 12:33
Totul despre Lord of the Rings The Rings of Power cel mai asteptat serial al anului Cand are loc premiera si unde poate fi urmarit
Tot ce trebuie să știi despre seralul Lord of the Rings: Rings of power. Foto: montaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Lord of the Rings: The Rings of Power este unul dintre cele mai așteptate seriale ale toamnei. Fanii poveștilor lui J.R.R. Tolkien au ocazia să se întoarcă în Pământul de Mijloc pe 1 septembrie, când are loc premiera primului sezon al producției.

Lord of the Rings: The Rings of Power, cel mai așteptat serial al toamnei. Tot ce e nevoie să știi: unde va loc premiera și care este povestea seriei

O nouă eră începe pentru fanii Lord of the Rings. Serialul The Rings of Power are premiera pe 1 septembrie în America de Nord și pe 2 septembrie în restul țărilor, asta din cauza diferențelor de fus orar.

ADVERTISEMENT

Acțiunea Lord of the Rings: The Rings of Power se petrece în Pământul de Mijloc și este plasată cu mii de ani înainte de evenimentele din primele două filme. Astfel, cei care abia acum descoperă franciza nu vor avea dificultăți în a înțelege povestea.

Cum și unde poți să vezi Lord of the Rings: The Rings of Power

Producția Lord of the Rings: The Rings of Power va fi disponibilă exclusiv pe Amazon Prime, iar pentru a o putea viziona va fi nevoie de un abonament valabil. Vestea bună, însă, pentru cei interesați este că prețul unuia este de doar 14 lei.

ADVERTISEMENT

Pentru început, vor fi lansate primele două episoade, urmând să apără câte unul pe săptămână. În total, vor fi opt episoade, iar finalul sezonului Lord of the Rings: The Rings of Power va avea loc pe 14 octombrie.

Lord of the Rings: The Rings of Power a fost filmat în Noua Zeelandă

Primul sezon al serialului Lord of the Rings: The Rings of Power a fost filmat în Noua Zeelandă și aduce pe ecrane legendele eroice ale celei de-a doua epoci a Pământului de Mijloc. În această perioadă, marile puteri s-au construit, iar regatele au cunoscut gloria și au căzut în ruină.

ADVERTISEMENT

Cel mai mare răufăcător conturat vreodată de stiloul lui J.R.R. Tolkien amenință să acopere lumea în întuneric, speranța atârnă de un fir subțire, iar eroi mai mult sau mai puțin cunoscuți sunt puși la încercare.

Chiar dacă începutul are loc într-o perioadă de pace aparentă, pe parcurs, situația se schimbă. Povești ce o să rămână mult timp întipărite în minte se petrec începând din cele mai întunecate părți ale Munților Cețoși, până la pădurile maiestuoase ale capitalei spiridușilor, Lindon, precum și în regatul Númenor.

ADVERTISEMENT

Intriga principală este reprezentată de făurirea inelelor ce ulterior sunt împărțite elfilor, piticilor și oamenilor. În plus, mai multe detalii despre tinerețea Prințesei Galadriel vor ieși la iveală, iar Sauron va apărea pentru prima dată și în formă fizică.

Ce personaje cunoscute vor apărea în Lord of the Rings: The Rings of Power?

Din imaginile care circulă deja în mediul online se cunoaște faptul că mai multe personaje familiare vor apărea în mult așteptata serie. Printre acestea se numără Galadriel, Elrond și Regele Gil.

De producția Lord of the Rings: The Rings of Power se ocupă J.D. Payne și Patrick McKay. Lor li se alătură Lindsey Weber, Callum Greene, J.A. Bayona, Belén Atienza, Justin Doble, Jason Cahill, Gennifer Hutchison, Bruce Richmond și Sharon Tal Yguado și producătorii Ron Ames și Christopher Newman.

De altfel, Wayne Che Yip este co-producător executiv și regizor, împreună cu J.A. Bayona și Charlotte Brändström. Totodată, printre actori se numără Cynthia Addai-Robinson, Robert Aramayo, Owain Arthur, Maxim Baldry, Ian Blackburn, Nazanin Boniadi, Beau Cassidy și mulți alții.

Cât a costat producția serialului Lord of the Rings: The Rings of Power?

Amazon a cumpărat drepturile pentru Lord of the Rings pentru 250 de milioane de dolari în luna noiembrie a anului 2017 și, conform The Hollywood Reporter, costurile producției s-ar ridica la 1 miliard de dolari, ceea ce ar transforma The Rings of Power în cea mai scumpă serie din toate timpurile.

 

ADVERTISEMENT
Tags: