Sport

Totul despre paşaportul de vaccinare. Epidemiologul Doina Azoicăi: “Acest tip de certificat există de zeci de ani!”

13.04.2021 | 17:03
Totul despre pasaportul de vaccinare Epidemiologul Doina Azoicai Acest tip de certificat exista de zeci de ani
ADVERTISEMENT

„Pașaportul Covid” sau „Pașaportul verde”, un certificat sanitar programat să apară înaintea vacanței de vară, pentru a facilita călătoriile în interiorul UE, a născut polemici. Cunoscutul epidemiolog Doina Azoicăi, a comentat, pentru FANATIK.RO, implicațiile documentului. „Nu va fi vorba despre discriminare ori despre constrângere. Este un act menit să ateste capacitatea unei persoane vaccinate de a călători mai lesne, în străinătate”, ne-a asigurat medicul.

Pașaportul sanitar european nu este o noutate pentru vremurile de restriște. „În istorie au mai existat precedente. De fapt, vorbim despre o reglementare, pentru că aspectul legat de oficializarea unui act prin care se atestă vaccinarea persoanelor poate fi privit ca un act normativ, fără să aibă conotații de altă natură, așa cum încearcă unii să ne spună, adică ar fi vorba despre o discriminare sau despre o constrângere. Nu! Este un act menit să ateste că persoana respectivă a fost vaccinată și, evident, capacitatea sa de a participa la diverse acțiuni în străinătate este mai lărgită”, a argumentat Doina Azoicăi.

ADVERTISEMENT

Cunoscutul epidemiolog ieșean ne-a precizat, în continuarea ideii ale: „Ca să sintetizez, acest act certifică faptul că persoanele în cauză sunt vaccinate și implicit protejate, după ce ultimele studii au relevat faptul că oamenii vaccinați nu transmit agentul patogen și, pe de altă parte, nu se află în perioada asimptomatică sau de incubație a bolii. Este bine să existe un asemenea act oficial, pentru că este recomandabil să folosești un asemenea document, decât formularele existente până acum, care se pot degrada”.

Doina Azoicăi: „Pașaportul este o facilitate. De decenii există „Carnetul Galben”, pentru deplasarea în zone contaminate cu Virusul Amaril!”

Medicul Doina Azoicăi a explicat motivele pentru care documentul va fi o necesitate, dar și o înlesnire a dreptului de a călători, oferind exemplul situației provocate de maladia Febrei Galbene.

ADVERTISEMENT

„Trebuie să înțelegem că acest pașaport este o facilitate și nu o constrângere. Vă dau un exemplu foarte clar, pe care populația nu l-a sesizat. De zeci de ani, există un certificat de vaccinare internațională, așa zisul „Carnet Galben”, iar oamenii care se deplasează în zone contaminate cu Virusul Amaril, cel care răspândește Febra Galbenă, nu intră în teritoriile endemice cu această maladie până nu fac dovada că au fost imunizate cu vaccinul aferent. Acesta se face în centrele special amenajate pentru călători, iar practica solicitării carnetului de vaccinare în cazul demonstrării protecției împotriva Febrei Galbene intră în criteriile stabilite de către Regulamentul Sanitar Internațional”, a explicat cunoscutul epidemiolog.

Așadar, potrivit specialistei ieșene, discuția legată de Certificatul Internațional de Vaccinare și în cazul infecției cu virusul SARS-COV-2 nu reprezintă o inovație sau o premieră, ci este o măsură prin care persoanele pot mai ușor să circule, dat fiind faptul că astfel se stabilește că au fost injectate cu vaccinul respectiv. Cu toate acestea, controversele create în jurul acestui document persistă...

ADVERTISEMENT

Actul stabilește măsuri pentru cetățenii nevaccinați și pentru cei care resping tratamentul

Se pare că acest pașaport nu va fi obligatoriu, dar ar putea fi extrem de necesar, începând cu această vară. O formulare specifică discursului conciliant folosit la Bruxelles explică, pe scurt, de ce actul nu va reprezenta o condiție „sine qua non” pentru a putea călători în spațiul UE: „Este vorba despre un document care ar trebui să înlesnească dreptul la libera circulație și nimic mai mult”.

Doina Azoicăi a comentat pe marginea acestei idei: „Certificatul atestă doar posibilitatea de liberă circulație a populației sau participarea la anumite evenimente, care vizează prezența mai multor persoane. Sunt stabilite măsurile adiacente în cazul în care un cetățean nu a putut fi vaccinat din varii motive sau dacă nu dorește să fie vaccinat. Sunt stipulate și celelalte măsuri referitoare la solicitarea țării pe care respectiva persoană dorește s-o viziteze, așa cum sunt menționate și măsurile de protecție necesare, în cazul în care aceasta provine dintr-o zonă cu o stare de incidență crescută. În asemenea situații speciale, poate apărea inclusiv măsura de carantinare, pentru 7 sau 14 zile. Este important să repet, nu se pune problema unui document care să îngrădească posibilitatea persoanelor de a circula lber, dar acestea trebuie să se încadreze în niște acte normative care să ajute la acțiunile de combatere a pandemiei”.

ADVERTISEMENT

Precizările Doinei Azoicăi au venit în momentul în care mai multe voci au afirmat că acest pașaport este rezultatul unei triple condiţionări de urgenţă: Pandemia, care a intrat în valul 3 şi ameninţă să aducă la orizont şi valul 4, numărul relativ semnificativ de cetăţeni care refuză vaccinarea în diverse state membre UE, în paralel cu dezvoltarea unei masive campanii ostile de dezinformare și presiunea enormă, umană şi financiară, exercitată pe structurile din sistemul de sănătate, aflat foarte aproape de momentul unui colaps generalizat.

Epidemiologul Doina Azoicăi (sursa youtube.com)
Epidemiologul Doina Azoicăi (sursa youtube.com)

„Informațiile menite să elimine suspiciunile trebuie explicate. Altfel, masa critică se va mări considerabil!”

Am fost curioși să aflăm care este părerea specialistului epidemiolog cu privire la așteptările pe care trebuie să le avem de la guvernanți. „În momentul de față, dialogul este cea mai bună soluție. Este un ingredient obligatoriu în această luptă cu pandemia. În clipa în care lucrurile nu sunt explicate sau nu sunt detaliate cu bună credință, cu toate informațiile care să ducă la îndepărtarea suspiciunilor, cu siguranță masa critică se va mări considerabil, deoarece se simte amenințată. Aceste precizări subliniază caracterul flexibil al măsurilor care se impun și al regulilor care trebuie respectate, în ideea că ne dorim să ajungem la un punct favorabil, referitor la controlul acestei situații generale”, a venit răspunsul.

În spațiul public se discută tot mai des despre importul vaccinului rusesc Sputnik V, după validarea acestuia de EMA. Dincolo de cunoscuta propagandă de tip rusesc, a fost interesant să aflăm care sunt informațiile deținute de specialiștii români, referitor la acest subiect.

Doina Azoicăi a comentat condițiile în care, atât vaccinul rusesc dar și alte produse de gen ar putea apărea pe piața românească: „Orice preparat vaccinal este autorizat de către Agenția Europeană a Medicamentelor. Consider că, pentru noi, ca și cetățeni europeni, acest aspect trebuie să fie o dovadă a faptului că, într-adevăr, recomandarea că vaccinul este sigur și eficient este întru totul asigurată. Dincolo de vaccinul rusesc, care intră în categoria preparatelor care se utilizează la nivel mondial, există și alte vaccinuri. Atât timp cât producătorii acestora vor manifesta interes pentru a fi analizate toate argumentele referitoare la siguranță și eficiență de către acest organism care aparține Autorității Sanitare Europene, categoric vaccinurile vor putea fi utilizate în interiorul Uniunii Europene”.

„Dar, cu siguranță, acest fenomen nu se va produce fără o analiză venită din partea acestor autorități, care, atenție, se bazează pe analiza unor grupuri de specialiști neutri. Există oameni de știință care se ocupă cu astfel de evaluări, se bazează pe dovezi, iar acest lucru reprezintă o dovadă a faptului că ne putem vaccina în deplină cunoștință de cauză”, a punctat medicul intervievat.

Vaccinul Sputnik V, la modă în Federația Rusă (sursa hepta.ro)
Vaccinul Sputnik V, la modă în Federația Rusă (sursa hepta.ro)

„Sputnik V? Nu comentez formula „propagandă”, cât timp în UE au ajuns prea puține informații!”

Am insistat pe ipoteza existenței unui tip de propagandă orchestrată de regimul de la Moscova, în cazul vaccinului Sputnik V. Precaută, Doina Azoicăi a replicat: „Nu comentez formula „propagandă”, atât timp cât în cadrul european au ajuns doar prea puține informații. Poate că eu nu am cunoștință de mai multe studii sau de rezultate care au fost obținute în utilizarea populațională a acestor tipuri de vaccinuri. Atât timp cât producătorul nu și-a manifestat dorința de a intra pe piața europeană, în urma unei evaluări a Agenției Europene a Medicamentelor, eu personal nu dispun de mai multe detalii”.

De altfel, vaccinul Sputnik V a stârnit o mulțime de controverse. Întâmplător, unul dintre personajele celebre care au reclamat reacții adverse după injectare a fost chiar liderul rus Vladimir Putin…

De asemenea, epidemiologul a vorbit și despre posibilitatea ca, în România, să fie utilizate preparatele create în laboratoarele din Germania și din Israel. S-a discutat foarte mult despre faptul că ambele seruri nu necesită rapelul.

„Deocamdată, din gama acestor tipuri de vaccin avem la dispoziție doar produsul Johnson&Johnson. Despre vaccinul israelian încă nu cunosc amănunte, dar mai există două preparate, care urmează să intre în procesul de autorizare. Atât timp cât acestea vor îndeplini criteriile cerute pentru procesul de autorizare, sigur că nu mai contează dacă sunt germane sau de altă factură. Acest aspect, legat de vaccinarea cu un preparat care necesită doar o singură administrare este o chestiune de facilitate, pentru că ne scutește foarte mult de dificultățile logistice. Cu siguranță, este preferabilă o vaccinare de acest tip, pentru o masă populațonală amplă”, a declarat Doina Azoicăi.

Novavax, un nou produs așteptat pe piața UE (sursa hepta.ro)
Novavax, un nou produs așteptat pe piața UE (sursa hepta.ro)

Preparatele produse de Novavax și Cure Vax, așteptate pe piața europeană

Specialistul în epidemiologie a explicat și faptul că, în acest moment, țările UE sunt în așteptarea a două noi vaccinuri: „Mai există două preparate, produse de companiile Novavax și Cure Vax. Din cunoștințele mele și pe baza datelor anunțate deja de Comitetul Național de Vaccinare, în momentul în care aceste produse vor fi autorizate, categoric România va intra în categoria țărilor care solicită o paletă mai largă de preparate vaccinale”.

Zvonistica funcționează perfect în această perioadă, astfel că am încercat să lămurim deslușim inclusiv misterul legat de producerea unei „pastile” care ar avea un rol protector în cazul infecției cu virusul SARS-COV-2. „Până în acest moment, eu nu am auzit de vreo pilulă miraculoasă…”, a zâmbit Doina Azoicăi.

„Autoritățile trebuie să țină cont de nivelul de acceptabilitate al populației”

Cu toții suntem curioși și mai ales circumspecți în privința așteptărilor pentru perioada imediat următoare, din punctul de vedere al extinderii noului val pandemic.

„Depinde doar de noi la ce ne-am putea aștepta. Atât timp cât vom accelera procesul de vaccinare și vom ajunge cât mai repede la nivelul perfect de imunizare comunitară și în paralel, vom respecta măsurile recomandate, va fi bine. Trebuie să gândim lucrurile în perspectivă. Nu putem spune „azi m-am vaccinat și mâine situația se va îmbunătăți, la nivel global””, a explicat medicul epidemiolog.

„Asistăm la un fenomen dinamic, care solicită o aderență socială a populației și de înțelegere din partea tuturor românilor, inclusiv a autorităților. Măsurile necesare trebuie adoptate adecvat, în funcție de evoluția fenomenului, astfel încât să acționăm eficient împotriva răspândirii virusului. Însă, în egală măsură, este obligatoriu să ținem cont și de acceptabilitatea populației, pentru că orice măsură de acest gen are un caracter destul de incomod și de restrictiv, iar atunci trebuie explicat de ce sunt necesare aceste măsuri și care sunt obiectivele benefice, de perspectivă”, a încheiat Doina Azoicăi.

ADVERTISEMENT