Tradiția românilor care i-a îngrozit pe italieni. Mai mulți conaționali riscă închisoarea, după ce au vrut să respecte obiceiurile din România. Vecinii au alertat autoritățile, iar o anchetă este în desfășurare.
Tăierea porcului este una dintre cele mai vechi tradiții din România, respectată în preajma sărbătorilor de iarnă în toate colțurile țării. Mai mulți români din Italia au vrut să aducă obiceiul și aici.
Însă, planul nu le-a ieșit. Asta pentru că vecinii au fost îngroziți când au constatat cum au sacrificat românii un porc. S-a întâmplat în Lanciano, din provincia Chieti, regiunea Abruzzo.
Localnicii au alertat de urgență carabinierii, după ce au văzut că mai mulți români, stabiliți aici, au sacrificat un porc de Crăciun, arată cotidianul Chietitoday. La fața locului a venit și un medic veterinar.
Aceștia au verificat în ce condiții a fost sacrificat porcul. Sursa citată precizează că oamenii legii au descoperit o imagine șocantă, porcul fiind decapitat, iar în zona s-a observat „prezența unei cantități abundente de sânge”.
Deși metodele folosite de români sunt considerate tradiționale, la nivelul Uniunii Europene nu este admisă sacrificarea porcului în acest fel. Este vorba de regulamentul UE nr. 1099/2009.
Conform reglementărilor în vigoare pentru protecția animalelor în timpul sacrificării, este obligatorie asomarea acestora. Măsura este impusă pentru a „provoca pierderea conștiinței și sensibilității până la momentul morții”.
Scopul este acela de a preveni ca animalele să simtă durere sau suferință în timpul sacrificării. Potrivit legii din Italia, animalele pot fi sacrificate în gospodării pentru autoconsum, dar este necesară utilizarea asomării.
În caz contrar, cei care sacrifică animale pot fi acuzați de infracțiunea de maltratare. Această faptă se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 18 luni sau amenzi cuprinse între 5.000 de euro și 30.000 de euro.