Sporturi

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru. Ce nu ai voie să faci pe 26 octombrie 2020

25.10.2020 | 17:29
Traditii si obiceiuri de Sfantul Dumitru Ce nu ai voie sa faci pe 26 octombrie 2020
ADVERTISEMENT

Sfântul Dumitru este cinstit de creștinii din România pe data de 26 octombrie. În acest an, sărbătoarea va fi una ce pică într-o zi de luni, din punct de vedere calendaristic. Și în cazul acestei zile sfinte există numeroase tradiții și obiceiuri. Pelerinajul din acest an se va desfășura încă de duminică și până marți.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este prăznuit în data de 26 octombrie 2020 și a trăit în perioada împăraților Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305).

ADVERTISEMENT

Sfântul Dumitru a fost fiul prefectului din Tesalonic și a fost numit guvernator după moartea tatălui său, având calități considerate potrivite. A fost fost descoperit ca fiind creștin, de către împăratul Maximilian și i-a stârnit furia generală. Maximilian a poruncit după un război să fie făcute praznice în cinstea zeilor, în fiecare cetate.

Ce nu ai voie să faci de Sfântul Dumitru. Tradiții și obiceiuri respectate de creștini

Aflat la rândul său în una din cetățile în care se dădeau petreceri păgâne, Dimitrie a fost întrebat de către Maximilian dacă cele auzite că ar creștin sunt adevărate. Când a recunoscut, acesta a fost închis într-o temniță și ucis cu o suliță.

ADVERTISEMENT

Calendarul creștin ortodox îl pomenește pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, în data de 26 octombrie. După ce a fost aruncat în temniță, Sfântul Dumitru a fost ucis de către ostașii care l-au împuns cu sulițele până l-au ucis în această dată a lunii octombrie, când l-au găsit în rugăciune.

În tradiția populară de la noi există numeroase obiceiuri strâns legate de sărbătoarea Sfântului Dumitru. Se spune că este ziua în care căldura intră în pământ, iar gerul va începe să își arate colții.

ADVERTISEMENT
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru. Ce nu ai voie să faci pe 26 octombrie 2020
Românii respectă și acum cu sfințenie anumite tradiții și obiceiuri în ziua de Sfântul Dumitru

În ajunul acestei sărbători se aprind focuri în zonele rurale, peste care copiii sar pentru a fi sănătoși pe tot parcursul anului. Din popor se crede că focul are menirea de a alunga fiarele și de a încălzi sufletele celor decedați în această zi sfântă. La țară, oamenii aruncă un cărbune în grădini pentru ca bucata de humă să primească puterea de a rodi.

Sfântul Dumitru mai este considerat și patronul tuturor păstorilor. În ziua de 26 octombrie când se zice că va fi prima cu ger și care prevestește frigul, ciobanii pot afla și cum vor fi următoarele luni de iarnă. Aceștia pot să pună un cojoc în mijlocul oilor și să aștepte pentru a vedea ce oaie se va culca acolo, potrivit adevărul.ro.

ADVERTISEMENT

Dacă va fi o oaie neagră, iarna va fi una bună, pe când o oaie albă semifică o iarnă lungă și aspră. În dimineața zilei de Sfântul Dumitru, ciobanii mai pot afla cum va fi iarna și când vor urmări mersul oilor. Dacă mai întâi se va trezi și va pleca o oaie albă înspre sud, iarna va fi una grea. O oaie neagră ce pleacă spre nord va însemna o iarnă ușoară.

ADVERTISEMENT