News

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Mihail și Gavril. 5 lucruri pe care nu este bine să le faci

07.11.2019 | 12:52
Traditii si obiceiuri de Sfintii Mihail si Gavril 5 lucruri pe care nu este bine sa le faci
Ce nu trebuie să faci pe noiembrie, de Sfinții Mihail și Gavril. Sursa foto: b1.ro
ADVERTISEMENT

Sfinții Mihail și Gavril este una dintre cele mai importante sărbători ale toamnei. Acești doi sfinți sunt cinstiți în fiecare an pe aceeași dată, pe 8 noiembrie, iar credincioșii păstrează cu ocazia acestei sărbători câteva obiceiuri și tradiții pe care le cinstesc cu sfințenie. 

Ce tradiții și obiceiuri se păstrează de Sfinții Mihail și Gavril

Sfinții Mihail și Gavril sunt păzitorii oamenilor încă de la naștere, iar cei care poartă aceste două nume sunt ocrotiți până la moarte. Sfinții Mihail și Gavril sunt consideraţi de creștini conducătorii cetelor de îngeri şi călăuzele sufletelor spre Rai, așa se face că persoanele care au plecat dintre cei vii sunt cinstiți de familie. Ofrandele care sunt aduse morților poartă numele de “Moşii de Arhangheli”.

ADVERTISEMENT

Peste 1,3 milioane de români poartă numele Sfinților Arhangheli. Pe lângă tradiționalul ”La mulți ani” sărbătoarea are semnificații profund religioase și credințe care s-au păstrat din strămoși. Iată câteva dintre lucrurile pe care nu trebuie să le faci sub nicio formă de Sfinții Mihail și Gavril:

  1. În această zi de sărbătoare nu se lucrează și nu se merge la câmp. Persoanele care vor merge la serviciu, spun cei din popor, se vor chinui înainte să moară
  2. Ca la orice sărbătoare care are cruce roșie în calendar nu se spală
  3. Totodată, de Sfinții Mihail și Gavril nu se coase
  4. Nu se fac treburi casnice, cum ar fi curățenie, să calci sau să gătești
  5. Tot în această zi nu este bine să te cerți cu nimeni.
ADVERTISEMENT

Tradiții și obiceiuri care se păstrează pe 8 noiembrie:

  1. Credincioșii aprind o lumânare în ziua de Sfinții Mihail și Gavril pentru a fi călăuziți spre Rai în viaţa de Apoi. În popor este cunoscut faptul că acești doi sfinți participă și la Judecata de Apoi
  2. Gospodinele din Transilvania și Bucovina coc ”turta areților”, areţii fiind în limbajul de la stâne berbecii despărţiţi de oi. Această turtă se prepară din grâu sau porumb și se aruncă în staulul oilor și arată care va fi rodul în primăvara următoare. În cazul în care turta cade cu fața în sus oilor le va merge bine și vor făta ușor. În situația în care turta cade cu fața în jos prevestește ceva rău, adică mulți miei vor muri
  3. Ciobanii amestecă în același staul berbecii cu oile cu scopul de a se împerechea
  4. Persoanele care trag să moară în ziua de Sfinții Mihail și Gavril sunt vegheați de Arhanghelul Mihail care stă la capul lor, în partea dreaptă, pentru că partea stângă se crede că stă Diavolul Mihail are menirea de a-l salva pe bolnav din ghearele morții retezindu-i capul Necuratului. Dacă bolnavii supraviețuiesc acestei zile atunci Arhanghelul Mihail stă la picioarele lor
  5. Soborul Sfințuilor Mihail și Gavril ține potrivit calendarului popular trei zile. Așadar pe 8 noiembrie se sărbătorește capul Arhanghelului, pe 9 noiembrie mijlocul Arhanghelului, iar pe 10 noiembrie coada Arhanghelului
  6. Această zi de 8 noiembrie mai este numită și Vara Arhanghelilor ceea ce înseamnă că între Arhangheli și Crăciun vor urma 3-4 zile călduroase care se vor numi popular ”Vara iernii”
  7. Sfinții Arhangheli ard păcatele acumulate de oameni și le purifică prin post, conștiințele
  8. Credincioșii se roagă în această zi pentru spor și sănătate
  9. Ziua de 8 noiembrie reprezintă hotarul dintre toamnă și iarnă.