News

Tradiţii şi Obiceiuri în Săptămâna Luminată. Ce nu ai voie să faci sub nicio formă în prima săptămână de după Paște

19.04.2020 | 13:00
O serie de lucruri sunt interzise în săptămâna luminată. Sursa foto - hepta.ro
ADVERTISEMENT

Sunt mai multe tradiţii şi obiceiuri în Săptămâna Luminată, adică în primele 7 zile care urmează învierii Domnului Isus Hristos. Trebuie specificat încă de la bun început că pentru creștinii ortodocși, această săptămână reprezintă începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile de la Paști, la Pogorârea Sfântului Duh, adică Rusaliile.

Tradiţii şi Obiceiuri în Săptămâna Luminată

De Sfintele Paşti, Biserica vesteşte: „Acum toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul şi cele de sub pământ”, începe aşadar Săptămâna Luminată.

ADVERTISEMENT

În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști, iar cei botezați erau numiti „luminați” și purtau haine albe în toată săptămâna următoare, de unde și numele de Săptămâna Luminată.

Ce nu ai voie să faci sub nicio formă în prima săptămână de după Paște

Nu este singurul obicei de la care oamenii nu se abăteau în trecut. Astfel, în popor există credinţa că, odată cu Învierea Domnului Isus Hristos, se deschid porţile raiului pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad, de la Adam şi până la cea de-a doua venire a Mântuitorului. Uşile raiului rămân deschise până în Duminica Tomii.

ADVERTISEMENT

Săptămâna Luminată stă sub semnul luminii şi prima slujbă din această săptămâna începe prin cuvintele ”Veniţi de luaţi lumină”. Hristos iese din mormânt învăluit în lumina cea sfântă a dumnezeirii Sale. Din noaptea Învierii şi până la Înălţarea Domnului la cer, în Biserică se cântă ”Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit”, prin noul Ierusalim făcându-se referire la Ierusalimul cel veşnic, escatologic.

Un alt detaliu interesant este acela că slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşti larg deschise. Astfel, privirea spre altar nu mai este împiedicată de nimic, ceea ce simbolizează uşa deschisă de la mormântul Mântuitorului, dar şi ruperea catapetesmei Templului din Ierusalim în momentul morţii Mântuitorului.

ADVERTISEMENT

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „harți”. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinților (prima dupa Rusalii), este „dezlegare la pește”. De asemenea, de la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.

În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii.

ADVERTISEMENT

Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată, sunt oficiate după o rânduiala specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Așadar și cântările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții.

Marți, în Săptămâna Luminată, au loc uscarea și sfărâmarea Sfântului Agneț, sfințit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta și Marea Joi, din Săptămâna Patimilor. Al doilea Agneț este uscat și sfărâmat după o rânduiala specială.

După ce este sfărâmat, este așezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar. Acest Agneț este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtașirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate.

Marțea din Saptamana Luminata poarta numele de Martea Alba si este impusa drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca ramasa de la Paste si vin rosu.

Miercurea din Saptamana Luminata poarta numele de Sfanta Mercurie. Barbatii se duc sa munceasca la camp, insa femeile nu au voie sa munceasca, deoarece, potrivit traditiei, a munci de „nunta soarecilor” echivaleaza cu a aduce rozatoarele in casa si a te lipsi restul anului de bucate pe masa.

Joia din Saptamana Luminata poarta numele de Joia Verde, o zi in care se cinstesc holdele, gradinile si granele. Cine munceste in aceasta zi aduce asupra casei nenorocul, seceta si daunatorii in livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumita aceasta zi, cere un ritual al mortilor. 44 de galeti cu apa sunt carate de o persoana, 2 lumanari se aprind la toate cele 4 capete iar apa astfel „sfintita” se varsa apoi in fantana din curte.

Vinerea din Saptamana Luminata poarta numele de Vinerea Scumpa sau Fantanita. Biserica sfinteste din nou fantanile, dupa slujba de seara. Este sarbatoarea Izvorului Tamaduirii.

Vinerea Scumpa este in contrast direct cu Vinerea Neagra, sau Vinerea Mare, de dinaintea Pastelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fantana care avea apa doar in Vinerea Scumpa, caci acea apa era datatoare de viata.

 

 

ADVERTISEMENT