Un eveniment care îi bucură pe mulți în prag de iarnă, mai ales pe cei mici, este prima ninsoare. Aceasta are legătură, însă, cu mai multe tradiții și superstiții.
În mai multe zone din România, prima zăpadă a căzut deja. Au apărut, de-a lungul timpului, mai multe tradiții, credințe și superstiții în legătură cu acest moment din an, iar multe dintre ele încearcă să prezică ce fel de iarna urmează.
Credințele au fost transmise din generație în generație, astfel că multe persoane țin cont de ele și în prezent. În funcție de data primei ninsori, precum și de alți factori meteorologici, oamenii prezic cât de aspră va fi iarna.
Românii obișnuiau să acorde o mare atenție datei la care a căzut prima zăpadă. Potrivit credințelor populare, dacă prima ninsoare are loc în noiembrie, se spune că iarna va fi una lungă și aspră.
În schimb, dacă ninsoarea apare în decembrie sau în ianuarie, atunci iarna va fi una blândă și scurtă, după cum arată superstițiile.
Oamenii țineau cont și de grosimea stratului de zăpadă de la prima ninsoare. Mai exact, dacă stratul e unul subțire, atunci iarna va fi una ușoară, fără să aibă prea multe ninsori sau perioade de ger sever.
Pe de altă parte, dacă prima zăpadă este bogată și se așterne foarte repede, acest lucru indică o iarnă grea, dar și multe viscole pe parcursul sezonului rece.
Sunt și superstiții privind direcția vântului. Dacă la prima ninsoare vântul este dinspre nord, atunci va fi o iarnă geroasă. Dacă e dinspre sud, atunci vom avea o iarnă blândă.
Totodată, dacă nu bate deloc vântul, iar ninsoarea va li liniștită, atunci așa se anunță și restul iernii, adică fără fenomene meteorologice extreme.
Unele superstiții sunt legate de sănătate și noroc. Potrivit credinței populare, prima ninsoare aduce puritate, dar și noroc.
De altfel, atunci când ninge pentru prima dată, se spune că este bine să îți pui o dorință, deoarece se va îndeplini. Dacă fulgii se topesc rapid, dorința se va îndeplini în viitorul apropiat.
Dacă te plimbi în momentul în care are loc prima ninsoare, se spune că vei avea parte de sănătate tot anul. Oamenii obișnuiau, în unele sate, să țină afară copiii, sub primii fulgi de nea, pentru a-i proteja de diverse boli.
În anumite zone din țară, oamenii obișnuiesc să împrăștie cenușă sau sare pe pământ. În acest fel, se spune că vor alunga spiritele rele. Un alt obicei pentru purificarea locuinței, dar și pentru a ține departe ghinionul, era stropirea casei cu apă sfințită.
Pentru agricultură, prima zăpadă reprezintă ceva pozitiv. Se consideră că zăpada protejează grânele care au fost semănate toamna.
O altă superstiție spune că fetele tinere care vor prinde fulgii primei zăpezi cu mâinile goale se vor bucura de un an norocos din punct de vedere amoros.
Pe vremuri, oamenii erau atenți și la comportamentul animalelor înainte de prima ninsoare, dar și în timpul acesteia, pentru a afla indicii despre iarna ce urma.
Dacă păsările cerului, cum ar fi ciorile sau graurii, zboară foarte jos, se spune că urmează o iarnă grea. Dacă stau ascunse sau zboară mai sus, atunci va fi o iarnă blândă.
Se spune că dacă veverițele au strâns deja multe provizii sau șoarecii sunt activi înainte să cadă prima zăpadă, atunci vom avea parte de o iarnă lungă și geroasă, în același timp.