News

Tradiții și superstiții, în Săptămâna Patimilor! Ce trebuie să NU faci, mai ales în Joia Mare

21.04.2019 | 20:16
Traditii si superstitii in Saptamana Patimilor Ce trebuie sa NU faci mai ales in Joia Mare

Ne apropiem cu pași repezi de ziua în care vom sărbători Sfintele Paști, dar până atunci  intrăm în ultimele zile de post, perioadă cunoscută în credința ortodocsă sub numele de Săptămâna Patimilor. Aceasta durează din Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare, inclusiv, iar caracteristica sa esențială sunt Deniile.

Tradiții și superstiții în Săptămâna Patimilor

Săptămâna patimilor este o perioadă extrem de importantă pentru toți credincioșii, deoarece încheie Postul Sfintelor Paște. Totodată, există numeroase tradiții și obiceiuri pe care nu este bine să le ignorăm, pentru ca sărbătorile pascale să ne aducă bunăstare și belșug.

Spre exemplu, Lunea Mare este un bun prilej pentru gospodine de a începe curățenia de Paște. Astfel, dau afară  toate lucrurile de care nu mai e nevoie, aerisesc pentru a scăpa de toate relele de peste iarnă, zugrăvesc și spală.“Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”, spune o vorbă din străbuni. În Marțea Seacă, țăranii au obiceiul de a se spăla ritualic pentru că altfel se consideră că vor scăpa de boli.

Tradiții și suăperstiții în Săptămâna Patimilor
Tradiții și suăperstiții în Săptămâna Patimilor

Tot ce trebuie să știi despre Joia Mare

Joia Mare este ziua cu cele mai multe tradiții și superstiții, pentru că se prăznuiește spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, dar și Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtășanii, cunoscută și sub numele de Euharistia.

În această zi nu ai voie să te hrănești cu orice vrei de post, ci doar cu mâncare uscată. De asemenea, conform tradițiilor și superstițiilor din străbuni,  nu se mai trag clopotele în biserici, ci doar se bate toaca, iar creştinii care s-au spovedit trebuie să se împărtășească. Totodată, în Joia Mare nu se spală hainele, pentru că o vorbă din bătrâni ne transmite că morții vor avea parte de lături din spălături, în loc de pomană.