Life

Tradiții, superstiții și obiceiuri în Săptămâna Mare. Ce este interzis să faci

27.04.2021 | 07:00
Traditii superstitii si obiceiuri in Saptamana Mare Ce este interzis sa faci
ADVERTISEMENT

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este perioada în care credincioșii se pregătesc să primească lumina Învierii și, pe parcursul ei, au de respectat mai multe tradiții, superstiții și obiceiuri.

Vrei să știi ce este bine sau, dimpotrivă, ce este interzis să faci în Săptămâna Mare, numită și Săptămâna Patimilor? FANATIK.RO îți spune care sunt cele mai importante tradiții, superstiții și obiceiuri de urmat începând cu Lunea Mare până în Sâmbăta Mare, din Săptămâna Patimilor.

ADVERTISEMENT

Săptămâna Patimilor: Tradiții, superstiții și obiceiuri în Lunea Mare

Lunea Mare este a treia zi a Săptămânii Patimilor în biserica ortodoxă, după Sâmbăta lui Lazăr și Duminică Floriilor, iar în timpul deniei de luni se citește istoria lui Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament și se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Iisus înaintea intrării în Ierusalim.

În Lunea Mare se începe curățenia generală în gospodării, se scot hainele la aerisit și este permisă munca pământului.

ADVERTISEMENT

Se spune că este bine “să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!” și, dacă ești superstițios, e bine să știi că, cei “dovediți de lene și nepăsare pentru curățirea sufletească, trupească și a locului de viețuire rânduit de Mântuitorul Iisus Hristos” pot fi loviți de boală,ghinion și neajunsuri.

Ce se face în Marțea Mare, zisă și Marțea Seacă, din Săptămâna Patimilor 2021

Marțea Mare, zisă și Marțea Seacă, este una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor dedicată predicii de pe Muntele Măslinilor, moment în care Iisus a simțit și vorbit despre propriile patimi- cu trei zile înainte să fie judecat. În timpul slujbei, care anul acesta are loc pe 27 aprilie, preoții citesc Pilda celor 10 fecioare, care se pregătesc pentru nuntă.

ADVERTISEMENT

În Marțea Mare se spune că țăranii trebuie să se spele ritualic pentru a seca bolile și nu se consumă alimente de origine animală. Se ține post, la fel ca în oricare altă zi din Săptămâna Patimilor.

Săptămâna Patimilor 2021. Miercurea Mare: ce să faci și să nu faci

Miercuri din Săptămâna Mare este ziua în care Iuda L-a vândut pe Hristos fariserilor, pentru 30 de arginţi, iar în timpul deniei, pe lângă apostolul devenit vânzător, este pomenită și Maria, femeia desfrânată care se căiește pentru păcatele comise și i-a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului.

ADVERTISEMENT

Se spune că miercuri este ultima zi din Săptămâna Patimilor în care se mai pot face treburi casnice sau se mai poate munci pământul. Este bine să aruncați cenușa de la focul din Miercurea Mare în grădină, pentru că are rol de protejare împotriva dăunătorilor. În această zi este indicat să te rogi, să nu arunci cu vorbe rele și să te împaci cu oamenii cu care nu aio relație bună.

În anumite zone din Oltenia, în Miercurea din Săptămâna Patimilor, copiii merg cu colindul și primesc ouă pe care le vopsesc.

Săptămâna Patimilor. Joia Mare: tradiții, obiceiuri, superstiții

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor are loc, în biserică, Denia celor 12 Evanghelii, în care ne sunt prezentate cele patru momente grele trăite de Iisus:

– Spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos;
– Cina la care Iisus i-a strâns în jurul său pe Apostoli;
– Rugăciunea din grădina Ghetsimani;
– Vânzarea și prinderea Mântuitorului de către cei ce voiau să-l ucidă.

De asemenea, în timpul deniei din Joia Mare există obiceiul conform căruia fetele fac pe o ață câte un nod, după fiecare evanghelie, apoi o pun sub pernă ca să-şi viseze alesul. În Joia Mare se vopsesc ouăle, nu se mai trage clopotul la biserică, se ține post, cei care s-au spovedit pot să se împărtășească și nu se doarme după-masă, dacă vrei să nu atragi o stare de lene care să te împiedice să duci la bun sfârșit orice plan ai în perioada următoare.

Cei care nu vopsesc ouăle în Joia Mare o pot face în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor, dar în niciun caz în Vinerea Mare, ziua în care Mântuitorul a murit! Ouăle roşii simbolizează Învierea, țin răul la distanță și, conform tradiției, nu se aruncă la întâmplare cojile de Paște, ci pe o apă curgătoare. Sunt zone ale țării în care cojile de ouă roșii se pun la rădăcina pomilor fructiferi sau a florilor.

Săptămâna Patimilor. Obiceiuri și supestiții în Vinerea Mare, numită și Vinerea Neagră

Vinerea Mare, zisă și Vinerea Neagră, este cea mai dureroasă zi din Săptămâna Patimilor, în care rememorăm suferința Mântuitorului, începând cu batjocura, judecata, răstignirea, moartea și îngroparea.

În biserici are loc Denia Prohodului, în timpul căreia se ocolește de trei ori lăcașul sfânt, iar credincioșii duc acasă lumina Prohodului și înconjoară locuința cu lumânarea aprinsă ținută în mână. În Vinerea Mare se trece pe sub masă și, conform superstițiilor, este bine să nu treci după o persoană în vârstă sau bolnavă. Se spune că riști să preiei afecțiunile și păcatele, însă ritualul trecerii pe sub masă diferă de la o zonă la alta.

De Vinerea Mare este interzis consumul de urzici sau oțet, pentru că Lui Iisus i s-a dat să bea oțet după ce a fost biciuit, și este recomandat postul negru.

Conform supersițiilor, în Vinerea Mare se spune că este pericol de boală dacă speli, coși, coci, deși nu este cruce roșie în calendar. De altfel, nu se sacrifică animale în Vinerea Neagră!

Se mai spune că, dacă plouă în Vinerea Mare, vom avea un an mănos, iar dacă te scufunzi în apă rece, de trei ori, vei fi sănătos tun în lunile care urmează.

Săptămâna Patimilor. Sâmbăta Paştelui, ziua în Care Iisus s-a odihnit în mormânt

În Sâmbăta Paştelui, ultima zi a Săptămânii Mare, credincioșii se reculeg și se pregătesc pentru sluja de Înviere. În biserici se oficiază slujba Sfintelor Paşti, credincioșii iau Lumina Sfântă, se spune „Hristos a înviat!“ şi „Adevărat a înviat!“, formule folosite ulterior, timp de 40 de zile, până la Înălţare.

Tradițiile și superstițiile din Sâmbăta Mare permit femeilor să termine treburile casei, dar vasele/tăvile folosite pentru prepararea bucatelor trebuie puse doar cu mâna dreaptă în cuptor. O alta tradiție din Sâmbăta Paștelui spune că numărul tăvilor în care se face cozonacul sau pasca trebuie să fire par, altfel poți avea necazuri în perioada următoare.

Conform credinței populare, în Săptămâna Patimilor este bine să iertăm, să cerem iertare și să privim totul ca pe o renaștere, căci Mântuitorul a fost răstignit pentru păcatele noastre.

 

ADVERTISEMENT