News

Trafic intens pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paști. S-au format coloane de mașini între Predeal şi Buşteni

Aglomerație pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paști. S-au format coloane de mașini între Predeal-Buşteni și pe Valea Oltului, mulți șoferi având nervii întinși la maxim.
25.04.2022 | 14:44
Trafic intens pe Valea Prahovei in a doua zi de Pasti Sau format coloane de masini intre Predeal si Busteni
Coloană de mașini pe Valea Prahovei. Sursa foto: Facebook Info Trafic Prahova
ADVERTISEMENT

Este din nou aglomerație pe Valea Prahovei. Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliţiei Române transmite că se circulă cu intensitate luni după-amiază, în a doua zi de Paști.

Coloane de mașini pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paști. Șoferii au nervii întinși la maxim

De asemenea, oamenii legii precizează că s-au format coloane de mașini la ieșirea din Predeal către centrul stațiunii Bușteni, pe sensul către Capitală, dar și pe raza localității Comarnic.

ADVERTISEMENT

”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul este intens la această oră -11:30 – pe DN 1 Ploiești – Brașov, astfel că s-a format coloană de la ieșirea din Predeal către centrul stațiunii Bușteni (tronsonul kilometric 139 – 132), pe sensul de mers către Capitală, precum și pe raza localității Comarnic (tronsonul kilometric 109 – 107), județul Prahova, pe același sens”, a transmis Centrul Infotrafic.

Totodată, conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu prudență și să nu se angajeze în depășirea coloanei de mașini. Așadar, trebuie să se înarmeze cu multă răbdare.

ADVERTISEMENT

”Recomandăm conducătorilor auto să sporească atenția la volan și să nu se angajeze în depășirea coloanelor formate. Luați în considerare folosirea rutelor alternative, respectiv DN 1A Brașov – Cheia –  Ploiești sau DN 73 Râșnov  – Bran – Câmpulung”, au mai precizat polițiștii rutieri.

ADVERTISEMENT

Valea Prahovei nu este singura aglomerată. Unde se mai circulă bară la bară

Bară la bară se mai circulă și pe sensul către Sibiu, drumul DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, dar și pe Autostrada A2 București-Constanța.

”De asemenea, sunt semnalate valori ridicate de trafic pe sensul către Sibiu al DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, pe raza stațiunilor Călimănești și Căciulata, județul Vâlcea.

ADVERTISEMENT

Pe autostrada A2 București-Constanța, traficul rutier se desfășoară fluent, fără evenimente rutiere în desfășurare”, mai este menționat pe site-ul Infotrafic.

Având în vedere aglomerația, nu s-au semnalat, momentan, incidente. Zonele menționate, în special Valea Prahovei, sunt adesea intens circulate de sărbători, în special de Crăciun și de Paști.