Timp de mai mulți ani, România a avut o reputație sinistră privind traficul de persoane, atât intern, cât și în țările Uniunii Europene, situație generată de nepăsarea cu care autoritățile au combătut aceste fenomen, cât și de scăpările legislației penale. Statisticile recente indică o îmbunătățire a situației, însă chiar Ministerul de Interne admite că imaginea de ansamblu ar putea fi una inexactă, ca urmare a efectelor pandemiei de Covid-19 asupra mobilității transfrontaliere a persoanelor.
Departamentul de Stat al SUA publică anual un raportul TIP privind traficul de persoane în lume, raport care clasifică statele pe mai multe paliere în funcție de legislația și de eficiența acțiunilor îndreptate acestui tip de infracțiuni. Raportul din 2019 retrograda România de la Nivelul 2 la Nivelul 2 – Lista de supraveghere, iar acest lucru era o veste foarte proastă pentru autoritățile de la București.
Prezența pe lista de supraveghere timp de patru ani ar fi însemnat automat retrogradarea la Nivelul 3, al statelor care depun eforturi minime sau chiar inexistente pentru rezolvarea problemei, iar acest lucru ar fi avut costuri pentru România întrucât legislația americană impune limitarea colaborării militare cu aceste state, precum și blocarea posibilității țării noastre de a obține finanțare de la instituții care au au bani publici americani, cum ar fi FMI sau Banca Mondială.
Pe 20 iulie, Departamentul de Stat a publicat raportul pe acest an, raport ce a consemnat menținerea României la Nivelul 2, dar scoaterea ei de pe lista de supraveghere, pe care au rămas doar Bulgaria și Serbia. Rusia și Belarus sunt considerate țări europene de Nivelul 3. „Guvernul României nu îndeplinește pe deplin standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane, dar face eforturi semnificative în această direcție. Guvernul a demonstrat intensificarea eforturilor, prin comparație cu perioada anterioară de raportare, luând în considerare impactul pandemiei de Covid-19 asupra capacității sale de combatere a traficului”, se spune în raport.
Menționarea efectelor pandemiei asupra capacității instituționale a statului român nu este întâmplătoare. Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), care funcționează în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a menționat, în raportul pe anul 2020, faptul că pandemia nu doar că a afectat capacitatea de intervenție a autorităților, ci și modul de acțiune la rețelelor de traficanți. Perioadele de lockdown sau de restricții de circulație au îngreunat colaborarea între polițiile europene, precum și posibilitatea de a intra în contact cu victimele traficului de persoane, astfel că acuratețea raportărilor a avut de suferit.
Și rețelele de traficanți și-au schimbat modul de operare, astfel că mai puțin victime au fost scoase din țară, inclusiv din cauza restricțiilor de circulație impuse. Majoritatea victimelor au fost traficate intern, în 2020-2021, cu procente între 50 și 60%. Tot restricțiile asociate pandemiei au obligat traficanții să regândească modul predilect prin care își exploatează victimele. Dacă în anii anteriori, principala modalitate era reprezentată de prostituție, în ultimii ani au crescut cazurile identificate de pornografie infantilă și video-chat.
„Exploatarea prin video-chat, respectiv obligarea la producția de materiale cu caracter pornografic sunt activități profitabile a căror creștere a fost observată și în România pe fondul creșterii atât a cererii cât și a interesului fetelor de a activa în acest domeniu. Video-chatul este o afacere extrem de profitabilă, iar singurele abilități ale tinerelor care vor să activeze în acest domeniu sunt aspectul fizic plăcut și cunoștințele minime de limba engleză, fără a fi nevoie de un anumit nivel de educație sau experiență. Există o tendință de orientare în vederea exploatării de victime din ce în ce mai tinere, minore”, se spune în raportul ANITP pe anul 2020.
Cu rezervele legate de raportările din vremea restricțiilor anti-Covid, situația din ultimii ani s-a îmbunătățit, numărul victimelor identificate oficial de către MAI scăzând de la 698 în 2019, la 596 în 2020 și 505 în 2021. Situația este considerabil mai bună decât în 2017 și 2018, când cifrele oficiale indicau 1.527, respectiv 1.353 cazuri, potrivit unor date ale Comisiei Europene. Asta însemna că românii erau cei mai vulnerabili cetățeni UE la traficul de persoane, cu 74 de victime la milionul de locuitori, depășind Ungaria – 64/1.000.000, Bulgaria – 40/1.000.000, Letonia – 39/1.000.000 și Lituania – 35/1.000.000.
Însă situația nu este chiar atât de bună pe cât ar lăsa statisticile să se înțeleagă. Dacă în 2021 au fost doar 505 victime identificate, 9 din 10 victime au fost femei, 4 din 5 au fost exploatate sexual, iar una din două era minoră. Cazurile de exploatare prin muncă, cerșetorie sau furturile sunt incomparabil mai puține decât cele de exploatare sexuală.
O parte dintre problemele cu care se confruntă România au fost subliniate și în raportul Departamentului de Stat. În primul rând, există suspiciuni serioase că angajați din sistemul de protecție socială, mai ales cei din centrele de plasament, iau parte la activitățile de racolare și trafic de persoane. Deși americanii salută eliminarea prescripției pentru traficul de persoane, sclavie și agresiune sexuală, ei reclamă faptul că pedepsele decise de către judecători tind să fie spre minimul prevăzut de legea penală, uneori fiind chiar cu suspendare, lucru ce subminează grav combaterea acestui gen de infracțiuni. De asemenea, era suspectată o identificare redusă a cazurilor de muncă forțată a copiilor, mai ales în mediul rural
Mai mult, o serie de organizații non-guvernamentale reunite în „Rețeaua de ONG-uri împotriva Traficului de Persoane” atrăgeau atenția, pe 30 iulie, la câteva zile după publicarea raportului Departamentului de Stat, că există și alte vulnerabilități. Respectivele ONG-uri credeau că scoaterea României de pe lista de monitorizare era o decizie politică a SUA, motivată de necesitatea întăririi colaborării militare în contextul războiului din Ucraina, în pofida faptului că standardele de combatere a traficului și de asistență oferită victimelor ar fi fost chiar diminuate față de 2020.
Primul aspect reclamat este acela că structura specializată din cadrul DIICOT are un personal subdimensionat, după ce Parlamentul a decis că un procuror are nevoie de cel puțin 10 ani de experiență pentru a lucra la acest parchet. De asemenea, procurorii care anchetează cazurile de trafic de persoane nu dispun de poliție judiciară proprie, fapt ce afectează eficiența și durata anchetelor. Un alt reproș adus guvernului de la București era faptul că nu a operaționalizat niciunul dintre cele nouă adăposturi pentru victimele traficului de persoane pe care se angajase să le facă.