Tragedia care i-a marcat viața lui Călin Goia, de la Voltaj: “Simt și acum durerea și disperarea de atunci”

Călin Goia, cunoscutul cântăreț și vocal al trupei Voltaj, ne povestește, într-un interviu exclusiv pentru FANATIK.RO, despre cele mai frumoase și grele momente ale trupei. De la emoțiile din 1998, când a devenit vocea principală la Voltaj, până la evenimentele îngrozitoare din 2002, când activitatea trupei a fost suspendată, aflăm de la Călin Goia detalii neștiute despre viața lui profesională și personală.

Călin Goia, mărturii despre cele mai grele momente ale trupei Voltaj

Celebrul cântăreț ne spune cât de mult contează dragostea ca o căsnicie să dureze, cum se înțelege cu cei trei copii ai lui și cât era de cuminte și timid la liceu. Își aduce aminte cum, împreună cu sora lui, o speriau pe bunica  și cum și-a câștigat primii bani din viață încărcând și descărcând lăzi cu sucuri.

Călin Goia își deschide sufletul și recunoaște că au existat două momente grele care i-au marcat viața.  În exclusivitate pentru FANATIK, artistul își amintește cum 2002 a fost un an nefast pentru trupa Voltaj, una din cele mai iubite și mai longevive formații din România. Călin Goia nu poate uita cum în luna mai a căzut scena cu ei, la un concert, și toboșarul a stat în ghips 4 luni. Apoi, în vară, basistul trupei, Vali Ionescu “Prunus”, și-a pierdut fiica și logodnica într-un accident de mașină.

“De durere, câteva luni ne-am retras din activitate”

Cum a fost copilăria ta? 

-Am avut o copilărie superbă, în sânul unei familii frumoase și unite, fără scandaluri sau alte lucruri de acest gen.  Am făcut cam tot ce am vrut, ai mei mă lăsau liber, singura condiție fiind să am note bune la școală. Am făcut mult sport, muzică, o groază de drumeții cu ai mei la cules de zmeură și ciuperci, dormeam în cort. Vacanțele de vară și de iarnă le petreceam de multe ori la bunici, la țară, de unde am și o groază de amintiri frumoase. Îmi amintesc de iernile pline de zăpadă, mergeam pe ulițe cu copiii din sat la colindat, mirosea a cozonaci, noi eram cu fețele și mâinile înghețate, dar nu ne lăsam duși în casă. Așa era atunci, spre deosebire de acum când tragi de copii să ii scoți din casă.

Digi24.ro

Clasa de mijloc a dispărut complet: O țară care avea cândva economia cu cea mai rapidă creștere din lume este acum în colaps

Am și o amintire mai puțin frumoasă, dar, după cum se pare, memorabilă. Aveam vreo 6-7 ani, era vară, am ținut morțiș să crăp niște lemne, deși bunica mea mi-a spus că nu am voie ca nu cumva să mă rănesc. Bineînțeles că asta s-a întâmplat, m-am tăiat rău la picior, dar nu am zis nimic, m-am bandajat cu o cârpă și umblam cu pantaloni lungi, deși era foarte cald, ca să nu vadă bunica. Am reușit să ascund treaba asta vreo câteva zile până am fost descoperit.

Solistul trupei Voltaj, un elev “prea cuminte și ‘tocilar’ ”

Cum a fost perioada liceului? Erai cuminte sau rebel?

-Cuminte. Prea cuminte, privind acum retrospectiv. Învățam la cel mai bun liceu din Cluj-Napoca de la acea vreme, Liceul de informatică. Și cam toată lumea era cuminte acolo, era locul cu “tocilari”.  Dar tot în timpul liceului mi-am făcut o gașcă de prieteni cu care am continuat apoi să mă distrez și pe perioada facultății. Cu unii dintre ei am rămas în continuare foarte apropiat, deși drumurile ne-au dus în diferite colțuri ale țării sau lumii.

Ce relație ai avut cu părinții tăi? Erai mai mult băiatul mamei sau al tatei?

-Am avut o relație foarte apropiată cu ambii, nu eram băiatul mamei sau al tatei. Și la fel, eram foarte legat și de sora mea mai mare cu doi ani. Tot timpul am fost o familie, un tot. Și asta încerc să fac și acum, în calitate de părinte, să le insuflu copiilor mei sentimentul de familie și de acasă.

Călin Goia, amintiri din copilărie: “Când ne-a văzut acolo sus s-a speriat foarte tare”

Cum a fost relația cu bunicii tăi?

-Pe bunicul din partea mamei nu l-am cunoscut, decedase înainte cu mult ca eu să mă fi născut. Pe cel din partea tatei mi-l amintesc bine, deși s-a dus și el când eu aveam 7 ani. Bunicile în schimb au fost lângă noi toată copilăria și adolescența, una era la Cluj și cealaltă la țară, în comuna Mănăstireni. Erau exact cum trebuie să fie, calde, ne făceau toate poftele și lăsau educația sau cearta în seama părinților.

Digisport.ro

Presa din Ucraina, nemiloasă! Ce a scris, după înfrângerea în fața României din Billie Jean King Cup

Mi-amintesc că jucam baba oarba cu bunica de la Cluj în garsoniera ei și m-am urcat cu sora mea pe dulap. Bunica ne-a tot căutat legată la ochi și nu înțelegea unde ne ascunsesem. Într-un final și-a scos eșarfa și când ne-a văzut acolo sus s-a speriat foarte tare.

Din 1998 ești vocalul trupei Voltaj. Îți mai aduci aminte primul tău concert alături de colegi? Emoții mari?

-Da, mi-l amintesc foarte bine, a fost la Iași în deschiderea trupei ‘2 Unlimited’. Au fost ceva emoții, bineînțeles. Dar le-am depășit cu bine.

Voltaj, o trupă cu un palmares impresionant: “Toate cântecele reprezintă bucăți din viața noastră“

Care este piesa de care ești cel mai legat sufletește?

-Nu pot să aleg o singură piesă, mi-ar fi imposibil. E ca și cum ai avea mai mulți copii și te-ar întreba cineva pe care îl iubești cel mai mult. Piesele noastre sunt inspirate din ce ni se întâmplă nouă sau celor apropiați, așa că fiecare trezește în noi o amintire. Unele sunt de dragoste, altele de viață, pline de energie, sunt piese scrise pentru copiii noștri sau piese de când  ‘zburam din floare în floare’, toate reprezintă bucăți din viața noastră.

Călin Goia, despre muzica din România: “Comunismul și izolarea de restul lumii au ținut jos generații întregi”

După părerea și experiența ta, ce lipsește industriei muzicale românești?

-Mi se pare că industria muzicală românească merge cu mult mai bine decât multe alte industrii. Și ca atare am reușit în ultimii ani să avem și artiști români internaționali. Cred că suntem un popor creativ și talentat, care avem și vom avea în continuare artiști buni. Comunismul și izolarea de restul lumii au ținut jos generații întregi, dar acum tinerii artiști nu mai au nicio barieră. Și fac treabă bună. Bineînțeles, întotdeauna e loc de mai bine, dar pot spune că domeniul asta poate produce în continuare multe lucruri frumoase.

Cum a câștigat Călin Goia primii bani: “Descărcam și încărcam lăzi cu sucuri”

Când ai câștigat primii bani din viața ta?

-Eram în vacanța de vară de după clasa a 11-a. M-am angajat la o fabrică de sucuri, descărcam și încărcam lăzi. Am rezistat vreo săptămână, după care m-a luat tata de acolo și mi-a zis că îmi da aceeași bani dacă îl ajut la construirea unei cabane.

Mai ții minte ce ți-ai luat cu ei?

-Erau banii mei de mare, am plecat la Costinești în august, după ce toată luna iulie am muncit la construcția respectivă. Țin minte că, după ce s-au terminat banii, am mai rămas o noapte cu doi prieteni la Costinești și am dormit sub niște plopi, lângă terenurile de sport, cu rucsacii sub cap.

Călin Goia dezvăluie secretul unei căsnicii durabile: “Totul trebuie să plece de la o dragoste mare”

Care este secretul unei căsnicii ce durează de 15 ani?

-Totul trebuie să plece de la o dragoste mare, să simți că vrei să îți petreci restul vieții cu acea persoană. Dar apoi trebuie să ai grijă să menții acest sentiment, să faci lucruri pentru celălalt, să faci echipă cu el. Și încrederea are un rol foarte mare. Nu trebuie să intri într-o rutină plictisitoare de cuplu, trebuie să ieși și fără copii, să fugi în niște ecapade romantice de măcar câteva zile.

“Sunt un tată foarte implicat” mărturisește celebrul cântăreț

Cum este tatăl Călin? Fac băieții și fata din tine ce vor?

-Da! Fac ce vor, când vor. Glumesc, cred că am reușit să am aceeași relație pe care am avut-o și eu cu părinții mei, când e distracție, e distracție, când e muncă, e muncă. Și ei înțeleg foarte bine unde sunt setate limitele. Sunt un tată foarte implicat, nu am ratat niciun eveniment important din viața lor, povestim, ne sfătuim.

Îi tratez de la egal la egal și sunt foarte mândru că cei cu care interacționează, fie că sunt de la școală sau din alte părți, au numai vorbe frumoase despre ei.

Ce ai învățat de la copiii tăi?

-În primul rând am învățat să mă bucur. Și, din când în când, să văd lumea prin ochii lor, ceea ce mă scapă de stres. Realizez astfel care sunt lucrurile cu adevărat importante în jungla în care trăim cu toții.

Există vreun vis pe care nu ți l-ai îndeplinit încă?

-Mă consider o persoană împlinită și norocoasă. Vise sau planuri îmi fac în continuare, dar nu am vreun regret sau vreun vis neîmplinit care să mă apese.

De ce s-a retras trupa Voltaj o perioadă. Călin Goia spune adevărul

Care a fost cel mai greu moment din viața ta?

-Anul 2002 a adus două întâmplări nefericite, care m-au afectat puternic: în luna mai, în urma unei ploi torențiale, a căzut o scenă pe noi la Satu Mare și am avut mare noroc să scăpăm nevătămați, mai puțin toboșarul nostru care a stat patru luni în gips de la brâu în sus.

Iar în vară a fost accidentul de mașină al basistului nostru în urma căruia logodnica și fetița lui și-au pierdut viața. Îmi amintesc și acum durerea și disperarea de atunci. Câteva luni ne-am retras din activitate, dar apoi mama basistului nostru a insistat foarte mult să îl scoatem pe scenă, să îl readucem în activitate că altfel o să îl piardă și pe el. Țin minte că era o piesă la care el începea să plângă și cobora de pe scenă, ‘Scrisoare’.

Dacă te-ai întâlni cu Călin cel mic, ce sfaturi i-ai da? 

-Am fost un copil timid și destul de fricos, n-am prea dat de necazuri. L-aș sfătui să aibă mai mult curaj, să-și facă mai mulți prieteni și să povestească celor apropiați dacă are vreo problemă, pentru că va fi ajutat și nu va mai trebui să poarte singur povara.

Amintiri din vacanță cu Călin Goia: “Erau niște zone periculoase, se răpeau copii”

Care este destinația ta favorită de vacanță? Îți mai aduci aminte o întâmplare?

-Ani de zile, când băieții erau foarte mici, mergeam în luna ianuarie, când activitatea trupei era oprită, în Asia de Sud-Est. Și m-aș duce cât de des aș putea acolo, Vietnam, Cambogia, Filipine, Indonezia, Malaezia, Tailanda, am o groază de amintiri frumoase. Oamenii, mâncarea, natura, cultura, totul e diferit și frumos.

Îmi amintesc că în Filipine am dat un telefon la ambasadă să întrebăm cât de sigure sunt anumite zone despre care auzisem că sunt periculoase, că sunt răpiri și alte chestii de genul asta, noi fiind cu doi băieți de 3 și 4 ani. Eram stresați, în primele zile îi țineam foarte aproape de noi și eram mereu cu ochii în patru. Doar că, după o săptămână, ne-am trezit singuri în mijlocul unei jungle, căutând o casacadă cu un ghid pe care nu îl cunoșteam, angajat din localitatea mică în care ajunsesem. Și ne întrebam, oare suntem aceeași cu cei care au sunat la ambasadă, speriați și responsabili?