News

Tragedie cumplită în Săptămâna Mare. Bărbat din Botoșani, ucis din greșeală de propriul fiu

Un bărbat din Botoșani a murit în circumstanțe cumplite, fiind ucis din greșeală chiar de fiul său. Cum s-a produs tragedia?
16.04.2025 | 12:20
Tragedie cumplita in Saptamana Mare Barbat din Botosani ucis din greseala de propriul fiu
Bărbat din Botoșani, ucis din greșeală de propriul fiu. colaj Fanatik/ Foto Hepta/Monitorulbt.ro
ADVERTISEMENT

O tragedie cumplită a avut loc într-o localitate din Botoșani, unde un bărbat a fost ucis de greșeală chiar de propriul fiu, un tânăr de 30 de ani. Evenimentul nefericit petrecut în Săptămâna Mare a șocat întreaga comunitate.

Un bărbat din Botoșani a fost ucis de propriul fiu. Tânărul l-a lovit cu mașina

Un apel la 112 anunța, marți, 15 aprilie, producerea unui accident soldat cu o victimă în localitatea Mileanca, din județul Botoșani. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că bărbatul accidentat, un bătrân de 75 de ani, a fost lovit cu mașina de propriul fiul.

ADVERTISEMENT

Din cercetări rezultă că victima se afla într-o gaură de canalizare din curtea gospodăriei, aici unde făcea anumite lucrări, arată presa locală. Chiar în acele momente, fiul său a intrat cu autoturismul în curte, însă nu a observat că tatăl său se afla în zona respectivă.

Bărbatul de 75 de ani a fost lovit cu mașina în zona capului, iar rănile s-au dovedit a fi fatale. La locuința victimei a fost solicitat de urgență un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.

ADVERTISEMENT

Polițiștii au deschis o anchetă

Din păcate, eforturile medicilor de a-l salva au fost în zadar, rănile bărbatului fiind incompatibile cu viața. Oamenii legii au întocmit o anchetă, urmând să se stabilească în mod exact în ce împrejurări s-a produs tragedia.

„Un pacient care a fost accidentat în zona capului de un autoturism. La fața locului a ajuns echipajul nostru, care a constatat leziuni incompatibile cu viața, nu se mai impuneau manevre de resuscitare, s-a declarat decesul”, a precizat un reprezentant al SAJ Botoșani, potrivit Observator News.

ADVERTISEMENT

Un alt incident șocant a avut loc în iunie 2023, în localitatea Dârmănești din județul Argeș. O fetiță de 7 ani a fost călcată din greșeală cu mașina de propria mamă. Femeia încerca să parcheze autoturismul în curtea gospodăriei.

ADVERTISEMENT

Nu a observat că fetița a ieșit în curte pentru a o întâmpina, iar apoi a lovit-o cu mașina. Copila a ajuns în stare gravă la Spitalul de Pediatrie din municipiul Pitești.