Două mașini s-au izbit puternic în zona localității Păltineni, din județul Buzău. În urma impactului, un bărbat și o femeie au murit pe loc. De asemenea, alte două persoane au fost rănite.
În ziua alegerilor parlamentare, un accident tragic a avut loc pe DN10, în zona localității Păltineni, județul Brașov. Impactul s-a produs între o mașină care mergea din direcția Buzău spre Brașov și un autoturism care se afla pe sensul opus.
La volanul mașinii care circula pe direcția Buzău – Brașov se afla un șofer de 63 de ani, iar în cealaltă mașină implicată se afla un șofer în vârstă de 51 de ani, din Tulcea.
În urma impactului violent, șoferul de 63 de ani a murit, împreună cu o pasageră din mașina sa, de 86 de ani din Brăila. O altă pasageră aflată în acest autoturism, în vârstă de 61 de ani, a fost rănită. De asemenea, șoferul din Tulcea a fost transportat la spital.
„Din primele date de la faţa locului a reieşit că este vorba despre o coliziune între autovehiculul condus pe direcţia Buzău către Braşov, de un şofer de 63 de ani, din Braşov, şi autovehiculul condus din sensul opus, de un şofer de 51 de ani, din Tulcea.
În urma evenimentului, două persoane au decedat, iar alte două au fost rănite. Accidentul s-a soldat cu decesul şoferului de 63 de ani şi a unei pasagere din maşina acestuia, de 86 de ani, din Brăila.
Totodată, impactul s-a soldat cu rănirea unei pasagere de 61 de ani, din Braşov, de asemenea din maşina şoferului braşovean, şi cu rănirea şoferului din Tulcea”, au transmis reprezentanții IPJ.
Persoanele rănite au fost preluate de echipajele de pe ambulanță, sosite la fața locului și transportate la spital pentru mai multe îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
Un alt accident grav a avut loc în preajma alegerilor parlamentare. Un tânăr de 21 de ani a murit pe loc după ce un șofer beat l-a lovit pe o stradă din Poiana Brașov. O altă persoană a fost rănită în urma impactului, iar autoritățile au deschis un dosar penal.