Mobilizare amplă a forțelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) și poliției, miercuri, în județul Dolj. Un accident soldat cu multiple victime a avut loc în localitatea Ișalnița.
Din primele informații, un TIR şi un microbuz au intrat în coliziune pe DN 6, în localitatea din Oltenia. Șapte persoane au fost implicate în eveniment: două se aflau în autoutilitară și cinci în mașină.
În urma accidentului, doi oameni au murit și alți cinci au fost răniți, informează centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române.
Victimele sunt două femei. Potrivit ISU, dintre cele șapte persoane implicate în accident, două au fost declarate decedate, trei sunt transportate la spital, iar alte două persoane (șoferii din cabina TIR) sunt încă în evaluare medicală.
La locul accidentului s-au deplasat Detaşamentul 1 Pompieri Craiova cu o autospecială de descarcerare, un echipaj victime multiple, Secţia Pompieri Craiova cu o autospecială de stingere și trei echipaje SAJ Dolj.
Dată fiind amploarea evenimentului, a fost mobilizat și un elicopter SMURD.
IPJ Dolj a venit cu clarificări în ceea ce privește modul în care a avut loc acest grav accident de miercuri.
Conform primelor date din anchetă, se pare că ”un bărbat din județul Vâlcea, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe prima bandă a DN 6, în localitatea Ișalnița, sensul de deplasare Craiova către Filiași, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulație, fiind lovit din spate de un microbuz de marfă în care se aflau patru femei și un bărbat”.
Poliția informează că șoferul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În ceea ce-l privește pe cel de al doilea șofer, acesta nu a putut fi testat.
În urma acestei tragedii, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.