Video. Tragedie în fotbalul croat! Un jucător a murit după ce a fost lovit cu mingea în piept

Sorin Dumitrescu   
in Fotbal international
25/03/2018, 15:07
Video. Tragedie în fotbalul croat! Un jucător a murit după ce a fost lovit cu mingea în piept GALERIE FOTO

La puţin timp după drama din fotbalul italian, cu decesul în timpul somnului al căpitanului Fiorentinei, Davide Astori, sportul rege mai aşează o victimă pe altarul celor care parcă sunt din ce în ce mai mulţi. Tragedia s-a petrecut în Croaţia, la o partidă din a treia ligă.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiază în timpul meciului de campionat dintre Marsonia şi Slavonija Pozega. Fundaşul stânga al echipei Marsonia, Bruno Boban (simplă coincidenţă de nume cu fostul mare internaţional de la AC Milan ), 25 de ani, a primit o minge în piept, a mai înaintat câţiva metri şi apoi s-a prăbuşit pe gazon.

Imediat partida a fost oprită şi au apărut în cel mai scurt timp medicii. Jucătorul a fost supus mai întîi la marginea terenului unor manevre de resuscitare, după care a fost transportat la spital, în speranţa că viaţa sa va putea fi salvată.

După 40 de minute echipa de doctori care a preluat cazul în spital nu a mai avut ce face şi a fost nevoită să declare decesul fotbalistului. Cauza decesului a fost un stop cardiac, dar se vor efectua investigaţii pentru a vedea dacă a fost o reacţie la şociş provocat de tăria şutului sau jucătorul avea o afecţiune de care nu ştia.