Fotbal intern

Tragedie în fotbalul românesc. Gheorghe Czako, campion cu UTA Arad, a murit la 75 de ani

08.04.2020 | 21:26
Tragedie in fotbalul romanesc Gheorghe Czako campion cu UTA Arad a murit la 75 de ani
ADVERTISEMENT

UTA Arad a anunțat, printr-un comunicat postat pe site-ul oficial, decesul fostului fotbalist Gheorghe Czako, câștigător a două titluri de campion național în tricoul „Bătrânei doamne”.

A murit Gheorghe Czako

UTA Arad a fost una dintre cele mai importante echipe ale fotbalului românesc secolul trecut, „Bătrâna doamnă” reușind să cucerească două titluri, în 1969 și 1970.

ADVERTISEMENT

Unul dintre oamenii de bază ai formației din Arad de la sfârșitul anilor ’60, Gheorghe Czako, a murit la 75 de ani.

Decesul fostului fundaș stânga a fost anunțat de clubul UTA Arad printr-un comunicat emis pe site-ul oficial.

ADVERTISEMENT

Tristețe în familia UTA, după aflarea veștii că Gheorghe Czako s-a stins din viață în urmă cu câteva zile…

Dublu campion cu UTA, Czako II, așa cum a fost cunoscut în lumea fotbalului, a fost om de bază în banda stângă a defensivei arădene în anii ’60.

ADVERTISEMENT

Și-a onorat din plin numele; tatăl, Iosif Czako, fusese și el campion al României cu UDR Reșița (în anul 1931), apoi s-a aflat pe teren la prima reprezentație a României într-un Campionat Mondial, cel din Uruguay (1930); fratele mai mare, Ștefan Czako, a fost și el component al UTA-ei, mai târziu promovând-o pe prima scenă din postura de antrenor principal (1980-1981).

În urmă cu un deceniu, a fost la Rotterdam cu trupa veteranilor utiști care se revedea cu Feyenoord, la patru decenii distanță de la duelul din 1970. ”Încă visez că avem meci cu Dinamo și nu mă bagă Coco Dumitrescu titular!”, râdea, iar vremurile în care forma linia de apărare cu Gabi Biro, Ștefan Bakos și Christos Metskas păreau din nou aproape.

ADVERTISEMENT

Ar fi împlinit 76 de ani pe 15 octombrie. Odihnească-se în pace”, se arată în comunicatul emis de UTA.

Valentin Butaș a încetat din viață la începutul lunii aprilie

Valentin Butaș, un alt nume important pentru fotbalul arădean al anilor ’70, a decedat la începutul lunii aprilie.

Fostul fotbalist a murit în Franța, unde era stabilit de mai mulți ani cu familia.

 

ADVERTISEMENT