Sport

Tragedie în fotbalul românesc. Un tânăr jucător de la Petrolul a murit la doar 16 ani

O veste teribilă a venit din partea clubului Petrolul Ploiești. Un jucător de doar 16 ani a murit, tragicul anunț fiind făcut chiar de gruparea prahoveană.
18.02.2026 | 19:59
Tragedie in fotbalul romanesc Un tanar jucator de la Petrolul a murit la doar 16 ani
A murit un tânăr jucător de la Petrolul. Sursă foto: Facebook FC Petrolul Ploiesti
ADVERTISEMENT

O nouă tragedie a lovit fotbalul românesc. Un tânăr jucător legitimat la Petrolul Ploiești a murit la vârsta de doar 16 ani. Cine este, de fapt, puștiul care a plecat atât de devreme dintre noi.

A murit un tânăr jucător de la Petrolul

”Lupii galbeni” au anunțat pe rețelele de socializare tragicul deces al fotbalistului Mario Cofaru, care împlinise 16 ani la începutul acestei luni. El a fost adus la Academia Petrolului în vara anului trecut de la HM Junior Câmpina.

ADVERTISEMENT

”O veste cutremurătoare pentru familia Petrolul Ploiești! Un foarte tânăr jucător al clubului nostru, Mario Cofaru (16 ani), a plecat, astăzi, dintre noi, lăsând un gol imens în sufletele familiei, colegilor de echipă și ale tuturor celor care l-au cunoscut.

Component al Grupei ‘U17’, Mario făcuse pasul către clubul nostru, în vara trecută, venind de la HM Junior Câmpina. A îmbrăcat, astfel, tricoul ‘galben-albastru’ în meciurile din Liga Elitelor, disputate în acest sezon, și avea o întreagă carieră promițătoare în față. Odihnește-te în pace, Mario! Condoleanțe familiei îndoliate!”, se arată pe pagina de Facebook a Petrolului.

ADVERTISEMENT

Petrolul a mai suferit o pierde uriașă în 2026

Moartea tânărului Mario Cofaru vine la o lună și jumătate după ce Petrolul a mai primit o lovitură teribilă. La începutul anului, a decedat Vasile ”Sile” Constantin, îngrijitorul gazonului de pe stadionul ”Ilie Oană”.

ADVERTISEMENT

”Rămas bun, Sile! Ne-a părăsit, astăzi, după o lungă suferință, Vasile ‘Sile’ Constantin, omul pentru care stadionul ‘Ilie Oană’ a fost, la propriu, ca o casă, el fiind cel care, de-a lungul ultimelor decenii, a avut în grijă gazonul arenei ploieștene. Odihnește-te în pace, Sile! Familia Petrolul Ploiești îți este recunoscătoare!”, transmitea gruparea prahoveană la acel moment.

Cristi Manea și-a pierdut mama

La finalul lunii trecute, fundașul dreapta al Rapidului, Cristi Manea, a trecut prin momente extrem de dificile după moartea mamei sale, după ce în urmă cu aproximativ 10 ani și-a pierdut și tatăl.

ADVERTISEMENT

”Conducerea, staff-ul și jucătorii Rapidului sunt alături de Cristian Manea în aceste clipe grele, marcate de pierderea mamei sale. Familia Rapidului îi transmite sincere condoleanțe și este alături de el și de cei dragi. Multă putere, Cristi! Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a transmis clubul giuleștean.