Sport

Tragedie în handbal! A murit subit la doar 21 de ani. Autoritățile au demarat o anchetă

Jemima Kabeya, portărița clubului de handbal feminin Plan de Cuques, a decedat subit la vârsta de 21 de ani.
11.02.2025 | 20:10
Tragedie in handbal A murit subit la doar 21 de ani Autoritatile au demarat o ancheta
Jemima Kabeya a murit la vârsta de 21 de ani FOTO: LFH.fr
ADVERTISEMENT

Șoc în sportul din Hexagon, după ce handbalista Jemima Kabeya, jucătoare a clubului Plan de Cuques, a murit subit la vârsta de 21 de ani. Autoritățile au demarat o anchetă și nu se cunosc informații cu privire la cauza decesului.

Handbalistă din Franța, decedată la doar 21 de ani! Autoritățile au demarat o anchetă

Ajunsă în prima ligă a Franței în anul 2022, după ce a fost transferată de Plan de Cuques, handbalista Jemima Kabeya a murit la vârsta de doar 21 de ani. Vestea a venit ca un șoc pentru clubul din Hexagon.

ADVERTISEMENT

Clubul a anulat următoarele două meciuri din campionat, cu Saint-Amand, respectiv Besancon, iar o celulă de criză a fost înființată pentru sprijinirea colegelor acesteia, care au suferit un șoc.

De asemenea, înaintea partidelor din etapa a 13-a, se va ține un moment de reculegere în memoria sportivei, care avea contract cu Plan de Cuques până în vara anului 2026.

ADVERTISEMENT

„Dincolo de faptul că era o portăriță talentată și o coechipieră exemplară, Jemima era mai presus de toate o tânără luminoasă, plină de viață și de o imensă bunătate. Zâmbetul și devotamentul ei vor rămâne o amintire de neuitat în inimile noastre și în istoria clubului Handball Plan-de-Cuques”, se arată în comunicatul oficial al clubului.

ADVERTISEMENT

Eric Nicolao, președintele Plan de Cuques, a vorbit și el despre pierderea suferită de clubul său: „Suntem cu toții devastați. Este un șoc teribil. Miercurea trecută, la meciul cu Chambray (pierdut 22-20), reușise un procentaj de 50% al intervențiilor.

Nimic nu prevestea o asemenea tragedie. Era o fată extrem de amabilă, mereu zâmbitoare, o profesionistă desăvârșită. Avea toate calitățile, atât ca sportivă, cât și ca tânără cu un caracter excepțional”, a adăugat acesta.

ADVERTISEMENT

Doliu în handbal după decesul lui Nikola Lazic

Nikola Lazic, fostul jucător al clubului Minaur Baia Mare, a decedat marți, 11 februarie, la vârsta de 35 de ani. El se lupta de ceva timp cu o boală necruțătoare și a pierdut în cele din urmă bătălia.

El a jucat în România și pentru CSM Satu Mare, iar în cariera sa a mai evoluat și la Partizan, Steaua Roșie Belgrad, RK Ub, Maccabi Arazim Ramat Gan, Beer Sheva, Balmazujvarosi KK, BM Villa de Aranda și Granollers .

„Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea în neființă a lui Nikola Lazic, fost jucător de handbal al clubului nostru. Nikola a evoluat în trecut pentru echipa noastră, remarcându-se prin determinarea și spiritul său de luptă. Transmitem sincere condoleanțe familiei și celor apropiați”, au scris cei de la Baia Mare.