News

Tragedie în India. Familia unei femei ucise de Covid acuză poliția că i-a confiscat oxigenul pentru a-l da unui VIP

01.05.2021 | 17:03
Tragedie in India Familia unei femei ucise de Covid acuza politia ca ia confiscat oxigenul pentru al da unui VIP
ADVERTISEMENT

Familia unei femei din India, moartă din cauza COVID-19, acuză poliția că i-a confiscat butelia de oxigen pentru a o da unui VIP. Oamenii legii spun că, de fapt, butelia era goală și a fost luată pentru reumplere. Situația din India este dramatică, numărul deceselor cauzate de infecția cu SARS-CoV-2 crește vertiginos, spitalele nu mai au locuri, iar țara se confruntă cu o criza acută de oxigen, medicamente și materiale medicale.

Tragedie în India. Familia unei femei moarte de COVID acuză poliția că i-a confiscat oxigenul pentru a-l da unui VIP

Un videoclip difuzat pe rețelele de socializare arată un bărbat plângând și implorându-i pe polițiști în fața unui spital privat din orașul Agra din Uttar Pradesh.

ADVERTISEMENT

„Mama mea va muri dacă îi luați butelia de oxigen”, spune Anmol Goyal, 22 de ani poliției. El și fratele său, în vârstă de 17 ani, își obținuseră oxigenul prin forțe proprii după ce resursele spitalului se epuizaseră.

Dar butelia a fost confiscată de poliție pentru cineva considerat mai important, susține corespondentului The Times of India care a distribuit videoclipul pe rețelele de socializare. Două ore mai târziu, femeia a murit.

ADVERTISEMENT

Poliția din Agra a negat vehement afirmațiile, spunând: „A fost luat un cilindru gol care a fost luat de la spital pentru reumplere”, relatează Daily Mail.

În India s-au înregistrat oficial 386.452 de infecții și 3.498 de decese vineri – însă medicii au avertizat că cifrele adevărate ar putea fi de zece ori mai mari, situând infecțiile zilnice la 3 milioane.

ADVERTISEMENT

La rata actuală a mortalității din țară de 1,14 la sută, aceasta ar putea însemna peste 30.000 de decese zilnice cauzate de coronavirus în decurs de două săptămâni, dar raportările deficitare înseamnă că adevăratul bilanț nu va putea fi niciodată cunoscut.

India se află în mijlocul celui mai grav focar de COVID-19 din lume, cu ruguri funerare arzând non-stop în Delhi și Mumbai și spitale sub pază armată pentru a proteja rezervele de oxigen.

ADVERTISEMENT

Oamenii mor pe străzi și pe brancardele din afara spitalelor supraaglomerate, în timp ce meciurile de cricket din India Premier League sunt disputate la doar câteva sute de metri distanță.

În mijlocul dezastrului o piață neagră înflorește profitând de disperarea celor care caută oxigen și alte medicamente de bază pentru cei dragi.

O butelie de oxigen în Delhi poate costa mai mult de 1.000 de lire sterline, comparativ cu aproximativ 60 de lire sterline înainte de pandemie, în timp ce o doză de medicament antiviral remdesivir costă aproape 500 de lire sterline – prețul normal fiind mai mic de 20 de lire sterline.

ADVERTISEMENT