Sporturi

Tragedie în lumea sportului! Un boxer a murit după loviturile încasate în timpul unui meci

24.07.2019 | 00:27
Tragedie in lumea sportului Un boxer a murit dupa loviturile incasate in timpul unui meci
Tragedie în lumea sportului! Un boxer a murit după loviturile încasate în timpul unui meci

Boxerul rus în vârstă de 28, Maxim Dadaşev, a decedat marți, din cauza rănilor suferite în timpul meciului disputat vineri, contra sportivului Subriel Matias din Puerto Rico, după cum informează publicația britanică The Guardian. Medicii au stabilit că boxerul a suferit grave leziuni craniene, diagnostic ce i-a fost fatal.

Tragedie în lumea sportului! Un boxer a decedat la 28 de ani

Tragica veste despre pugilist a fost făcută chiar de către antrenorul său, Buddy McGirt. Acesta a aruncat prosopul în repriza a XI-a a meciului contând pentru stabilirea şalangerului pentru titlul IBF la categoria semiuşoară, desfăşurat la Oxon Hill, Maryland.

Dadaşev a vomitat pe drumul spre vestiare şi a fost transportat de urgenţă la spital, cu hemoragie craniană. El a fost operat şi plasat în comă indusă. Eforturile medicilor nu au fost, însă, suficiente, iar boxerul a decedat în urma leziunilor craniene suferite în timpul meciului cu Buddy McGirt.

Maxim Dadașev a decedat la doar 28 de ani

Victorii pe linie la profesioniști

Maxim Dadașev, boxer născut în Rusia, la Sankt Petersburg, dar stabilit în California, era neînvins la profesioniști, înaintea partidei cu Subriel Matias, după 13 meciuri disputate. Cel poreclit “Mad Max”, evolua la categoria semiușoară.

Tot în luna iulie a decedat și o adevărată legendă a boxului, Pernell Whitaker, la doar 55 de ani, după un accident de mașină. Whitaker, care a fost campion la patru categorii de greutate, a fost inclus în Hall Off Fame din box, în 2006.

  • 7 dintre cele 13 meciuri disputate la profesioniști au fost câștigate de Dadașev prin Knockout.