Un caporal în vârstă de 29 de ani și-a pierdut viața marți, 5 august, într-o unitate militară din Someșeni, Cluj-Napoca. Marcel-Ioan Macrea era în misiune și lucra la reparația unui camion militar împreună cu un coleg civil în momentul în care s-a produs un accident grav.
Amândoi au fost răniți, iar caporalul a intrat în stop cardio-respirator. Medicii din unitate au intervenit rapid, iar echipajul SMURD a încercat resuscitarea timp de aproape 50 de minute. Din păcate, după aproape o oră de eforturi, a fost declarat decesul acestuia.
Celălalt bărbat, un angajat civil, a fost dus la Spitalul Militar din Cluj, fiind conștient. Între timp, autoritățile au deschis o anchetă iar procurorii din cadrul Parchetului militar Cluj verifică exact ce s-a întâmplat. Ministerul Apărării și-a exprimat regretul profund și a transmis condoleanțe familiei îndurerate.
Tot în Cluj, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, a fost găsit mort în apartamentul său din Cluj-Napoca, la patru zile după ce a fost bătut în fața unui bar din cartierul Mănăștur. Totul s-a produs pe 9 iulie, aproape de miezul nopții.
Victima fusese lovită violent cu pumnii și picioarele de doi indivizi. Deși bărbatul a ajuns acasă pe picioarele lui, starea i s-a înrăutățit. Cei doi suspecți au fost identificați și reținuți de polițiști. Au fost arestați preventiv pe 16 iulie și sunt acuzați de lovituri cauzatoare de moarte și tulburarea ordinii publice.
Potrivit anchetei, totul a pornit de la un conflict spontan. Loviturile au fost atât de puternice, încât victima a căzut inconștientă. Ulterior, bărbatul s-a trezit și a plecat acasă, fără să știe cât de grave erau rănile. Patru zile mai târziu, a fost găsită fără suflare. Procurorii au deschis un dosar penal și au cerut arestarea celor doi agresori. Instanța a aprobat solicitarea pe 16 iulie.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea pe o perioadă de 30 de zile. Ambii bărbați vor fi cercetați în arest pentru faptele comise. Ancheta continuă pentru a stabili toate detalile în care s-a produs tragedia.