Sport

Tragedie în sportul românesc: a murit la vârsta de 57 de ani!

Felicia Țilea, legendă a sportului românesc, a decedat la doar 57 de ani. Anunțul dureros a fost făcut de fostul ei antrenor
03.03.2025 | 19:59
Tragedie in sportul romanesc a murit la varsta de 57 de ani
Doliu în sportul românesc / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Felicia Țilea, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat la vârsta de doar 57 de ani. Legendara sportivă a pierdut lupta cu o boală care i-a provocat multă suferință, după cum a transmis fostul ei antrenor, Nicu Lăpușan.

Felicia Țilea s-a stins la doar 57 de ani

Felicia Țilea a rămas în istoria atletismului românesc drept una dintre cele mai bune sportive la aruncarea suliței. Ea a participat la patru ediții ale Jocurilor Olimpice, ultima dintre ele având loc în 2008.

ADVERTISEMENT

”Zi tristă pentru sportul din România. Fosta atletă Felicia Țilea Moldovan, pe care sunt mândru că am avut-o ca sportivă, a pierdut ultima și cea mai importantă competiție.

A plecat după o grea suferință. Sportivă și femeie puternică, cu un caracter și voință puternice, a lăsat în Cartea de Aur a atletismului românesc rezultate deosebite la competițiile internaționale.

ADVERTISEMENT

Sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu să o odihnească în pace” – a fost mesajul transmis de Nicu Lăpușan, fostul antrenor al regretatei sportive, citat de site-ul local de știri sportulsalajean.ro.

Felicia Ţilea s-a stins la 57 de ani
Felicia Ţilea s-a stins la 57 de ani

O legendă pentru atletismul românesc

În palmaresul Feliciei Țilea se numără câteva premii uriașe pentru atletismul românesc și pentru sport în general. Ea a ieșit vicecampioană mondială la Goteborg în 1995. A cucerit, de asemenea, medalia de aur la Universiada de Vară din 1995.

ADVERTISEMENT

Felicia Țilea și-a trecut în palmares și medalia de bronz la Campionatul European din 1994. A obținut cel mai bun rezultat mondial la aruncarea suliței în 1996, respectiv 69,26 metri (cu vechiul tip de suliță). Felicia Țilea s-a clasat pe locul 5 la Campionatul Mondial de la Atena din 1997.

ADVERTISEMENT