News

Tragedie în Vaslui: un bărbat a fost ucis de mașina pe care o repara. Vehiculul a căzut peste el

Un caz tragic s-a petrecut în Vaslui, acolo unde un bărbat a fost ucis de mașina pe care o repara. Vehiculul a căzut cu toată greutatea peste om.
23.05.2023 | 23:46
Tragedie in Vaslui un barbat a fost ucis de masina pe care o repara Vehiculul a cazut peste el
Caz tragic în Vaslui: un bărbat a fost ucis de mașina la care lucra. Vehiculul a căzut peste el. Sursa foto: Observator News
ADVERTISEMENT

O tragedie a avut loc în debutul acestei săptămâni în Vaslui. Un bărbat a fost ucis de mașina pe care o repara. Vehiculul a căzut cu toată greutatea peste acesta, iar șansele de supraviețuire au fost minime.

Caz tragic în Vaslui: un bărbat a fost ucis de mașina la care lucra. Vehiculul a căzut peste el

Nenorocirea a avut loc în comuna vasluiană Ivănești. Acolo, un bărbat de 43 de ani din Iezerel încerca să repare o mașină. Din păcate, vehiculul nu a fost asigurat și a căzut peste cetățean.

ADVERTISEMENT

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de la Ambulanță. Bărbatul, care suferise mai multe leziuni în zona capului și coloanei cervicale, se afla în stop cardiorespirator. Manevrele de resuscitare nu au mai dat rezultate. S-a declarat decesul.

”Detașamentul de pompieri Vaslui și Punctul de Lucru Ivănești au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) și echipaje specializate, pentru descarcerarea, evaluarea și aplicarea măsurilor de resuscitare unei persoane rămasă încarcerată sub un autoturism, în localitatea Iezerel, comuna Ivănești.

ADVERTISEMENT

Pompierii și paramedicii au efectuat masaj cardiac și au urmat toți pașii protocolului de resuscitare, însă după aproximativ 45 minute, medicul de pe ambulanța SMURD a fost nevoit să declare decesul”, anunță ISU Vaslui, citat de Observator News.

Un alt accident produs în Vaslui, la Băcăoani

Marți, tot în județul Vaslui, dar la Băcăoani, a avut loc un grav accident rutier. Un taxi și un alt autoturism au intrat în coliziune, una dintre mașini ajungând într-un șant, iar alta în celălalt.

ADVERTISEMENT

La fața locului, pompierii vasluieni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI și evaluarea persoanelor implicate.

”În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau doar conducătorii auto. La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate (unul dintre autoturisme era în rigola de pe marginea drumului), cele două persoane în interior autoevacuându-se.

ADVERTISEMENT

Dintr-unul dintre autovehicule se scurgeau lichide combustibile. Cele două persoane au fost evaluate și nu au necesitat primul ajutor. Pompierii militari au asigurat măsurile PSI și au curățat carosabilul de lichidele combustibile scurse”, au transmis pompierii.

ADVERTISEMENT