News

Tragedie în Vrancea. Un motociclist de 18 ani și un șofer au murit în urma unui accident rutier violent

Un tânăr de 18 ani și un bărbat de 77 de ani au murit în urma unui accident tragic, în Vrancea. Impactul a avut loc între o motocicletă și un autoturism
18.07.2025 | 11:27
Tragedie in Vrancea Un motociclist de 18 ani si un sofer au murit in urma unui accident rutier violent
Tragedie în Vrancea: un tânăr de 18 ani și un bărbat de 77 de ani au murit în urma unui accident rutier. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Un accident violent a avut loc pe o șosea din județul Vrancea, între o motocicletă și un autoturism. În urma impactului, un tânăr de doar 18 ani și un bărbat de 77 de ani și-au pierdut viața.

Două persoane au murit în accident

Tragedia s-a petrecut pe DN2-E85, între Mărăşeşti şi Domneşti, în judeţul Vrancea. Autoritățile anunță că un motociclist și un șofer au murit. Incidentul a fost raportat prin intermediul unui apel la 112, în jurul orei 10.00.

ADVERTISEMENT

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 2, la kilometrul 211, în apropierea localității Călimănești, județul Vrancea, a avut loc o coliziune între un autoturism și o motocicletă.

În urma impactului, ambii conducători implicați au decedat la fața locului. Circulația rutieră se desfășoară în ambele sensuri, îngreunat, pe acostamentul consolidat al părții carosabile”, au transmis polițiștii.

ADVERTISEMENT

Polițiștii rutieri desfășoară, în continuare, cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs tragicul accident.

ADVERTISEMENT

Motociclist mort în urma unui impact cu un tractor

Accidentul a avut loc în localitatea Vlădila, pe Drumul Județean 642A. Un tânăr de 17 ani circula cu o motocicletă, moment în care s-a izbit de un tractor. Imaginile suprinse de o cameră de supraveghere stradală arată cum șoferul utilajului, în vârstă de 45 de ani, a intrat pe acel drum fără să se asigure.

Motociclistul ar fi încercat încă din timp să oprească, însă nu a reușit să evite impactul. Astfel, a ajuns sub roțile tractorului și nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire. Medicii sosiți de urgență la fața locului nu au mai putut face nimic. De asemenea, motocicleta a fost făcută praf.

ADVERTISEMENT

Oamenii legii l-au testat pe șoferul utilajului cu aparatul alcooltest. Potrivit rezultatului, acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Autoritățile continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.