Tragedie cu doar câteva zile înainte de Crăciun. O familie din Timiș nu se va mai pregăti de sărbători după ce un bărbat de 65 de ani care conducea un vehicul pe drumul județean 681, din direcția Gladna Montană către Drăgșinești, a provocat un accident și pasagerul a murit.
La un moment dat, omul a pierdut controlul volanului, ieșind de pe carosabil și s-a răsturnat. În urma acestui accident, pasagerul în vârstă de 66 de ani a decedat, conform tion.ro.
De asemenea, șoferul a fost testat pentru alcoolemie, iar rezultatul a indicat că nu consumase alcool. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru intervenție.
„Vineri, 20.12.2024, în jurul orei 11:50, am fost solicitați să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor în urma unui accident rutier produs în localitatea Drăgșinești.
A fost alertată Stația de Pompieri Făget și la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, precum și o ambulanță SAJ cu medic. La caz a fost alertat elicopterul SMURD CS”, conform ISU Timiș.
În vehicul se aflau trei persoane, dintre care una a rămas prinsă între fiarele mașinii, au mai precizat polițiștii. Eforturile de resuscitare nu au avut succes, iar victima a fost declarată decedată.
În urma acestui accident, o altă persoană a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Într-un alt incident rutier petrecut pe Aleea Mihail Sadoveanu din Iași, trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune: un Porsche, o Dacia Logan și un Renault. Toți cei trei șoferi au rămas încarcerați în urma impactului.
Echipajele de intervenție au reușit să extragă victimele dintre fiarele contorsionate, acestea fiind transportate la spital pentru tratament. Cauzele exacte ale accidentului sunt încă necunoscute și urmează a fi stabilite de autorități.
„Intervenție accident rutier în municipiul Iași, aleea Mihail Sadoveanu, trei auto implicate, trei persoane încarcerate. La locul solicitării se deplasează o autospecială de intervenție și stingere, o autospecială de intervenție și descarcerare, o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași și 2 echipaje de la Serviciul de Ambulantă Județean Iași”, au transmis reprezentanții ISU Iași.
La locul accidentului au intervenit o autospecială de stingere, una de descarcerare, o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.