Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat care avea loc în localitatea Ciurea din județul Iași. La petrecere participau circa 30 de persoane, iar la miezul nopții a început un conflict între cei veniți din Iași și cei din comună.
Încercarea de a aplana conflictul a fost fatală pentru Butnariu Sebastian Iulian, în vârstă de 20 de ani. Tânărul a fost înjunghiat mortal în inimă şi în spate și a decedat pe loc. Echipajele de salvatori care au sosit la fața locului nu au mai putut face nimic pentru el.
”Tânărul în vârstă de 20 ani, stop cardioespirator ireversibil la resuscitarea cardiopulmonară. Plăgi înjunghiate prin agresiune la nivelul toracelui anterior stâng, lombar paravertebral stâng.
Resuscitat de echipajul EPA +C2 ambulanță și rămas decedat la locul solicitării”, a declrat prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, citată de BZI.
Conform celor mai recente informații obținute de publicația citată, în cadrul aceluiași scandal au mai fost răniți alți doi tineri, ambii în vârstă de 19 ani.
Aceștia ar fi intervenit pentru a aplana conflictul izbucnit, dar au fost și ei înjunghiați. Astfel, un tânăr a fost internat la Secția de Chirurgie, iar celălalt a primit îngrijiri medicale la spital și apoi a fost externat.
”În UPU peste noapte a fost T.C, 19 ani din Zanea, plăgi înjunghiate (agresiune) hemitorace bazal posterior drept, lombar drept, hipocondrul și flanc drept, flanc stâng, stabil hemodinamic, s-a internat pe Chirurgie I.
În UPU am avut cea de-a treia victima: B.M., 19 ani, prezentând două plăgi înjunghiate superficial (prin cuțit): o plagă la nivelul regiunii hipogastrului și o plagă la nivelul 1/3 distală braț drept. După consultul chirurgical, pacientul a mers la domiciliu”, a mai transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași
Potrivit presei locale ucigașul, un bărbat care ar fi poreclit ”Casapu”, a fugit după atac, însă a fost identificat și prins de polițiști, care l-au dus la audieri.