News

Tragedie la un liceu din Dorohoi. Un elev a murit după doar o zi de la ieșirea din izolare

Un elev din clasa a XII-a dintr-un liceu din Dorohoi i s-a făcut rău în sala de clasă. Ulterior, a fost transportat la Spitalul din Dorohoi, unde a și murit.
27.01.2022 | 14:47
Tragedie la un liceu din Dorohoi Un elev a murit dupa doar o zi de la iesirea din izolare
ADVERTISEMENT

O tragedie a avut loc marți, 25 ianuarie, la Școala Profesională Ion Pilat din Dorohoi, județul Botoșani. Astfel, unui elev de clasa a XII-a i s-a făcut rău și, ulterior a încetat din viață, notează Antena 3.

Informațiile care au ajuns în presă arată că tânărul care și-a pierdut viața avea 20 de ani și era din localitatea Havârna, județul Botoșani, aflată la aproximativ 30 de minute de Dorohoi.

ADVERTISEMENT

Cum a avut loc tragedia?

Decesul tânărului de 20 de ani vine la doar o zi după acesta a ieșit din carantina impusă de legislația actuală. Astfel, el s-a întors la cursuri și i s-ar fi făcut rău de față cu colegii săi, chiar în sala de clasă.

Colegii tânărului au sunat la numărul de urgență și la scurt timp a ajuns la școală un echipaj de ambulanță care a început manevrele de resuscitare. Inițial, eforturile acestor au avut succes, dar ulterior starea pacientului s-a înrăutățit.

ADVERTISEMENT

Mai exact, după ce starea tânărului s-a îmbunătățit și s-a stabilizat, echipajul de pe ambulanță a decis să îl transporte la Spitalul din Dorohoi.

Din nefericire, odată ajuns la spital, starea tânărului de 20 de ani s-a deteriorat și a intrat în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor făcute de cadrele medicale, starea pacientului s-a agravat și, în cele din urmă, a decedat.

ADVERTISEMENT

Un test realizat în timpul manevrelor de resuscitare a arătat că băiatul era infectat cu Covid-19, chiar dacă el abia ieșise din perioada de izolare și trecuseră mai multe zile de la ultimul test care a ieșit pozitiv.

Informațiile din presă despre tânărul mort indică că acest prezenta o serie de afecțiuni cardiace. În plus, se crede că infecția Covid-19 a accentuat aceste probleme medicale.

ADVERTISEMENT

După declararea decesului la Spitalul din Dorohoi, oamenii legii au decis realizarea unei necropsii pentru identificarea condițiilor în care a avut loc această tragedie. Această investigație este necesară dat fiind că tânărul ieșise de o zi din carantină, fiind declarat anterior pozitiv la infecția Covid-19.

Informațiile citate de Botoșani News arată că pe corpul tânărului care a decedat nu ar fi prezente urme de violență, care să ducă la deschiderea unui dosar penal. Cu toate acestea, date fiind prevederile legale, oamenii legii au decis deschiderea unui dosar pentru ucidere din culpă.

ADVERTISEMENT
Tags: