Un accident grav avut loc, în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, între Sibiu şi Sebeş. Un tânăr de doar 22 de ani a murit după ce mașina sa s-a izbit violent de un autocamion parcat regulamentar.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, incidentul s-a petrecut, la km 297, pe sensul de mers Sibiu-Sebeş, iar vinovat de producerea lui este chiar tânărul în vârstă de 22 de ani care a decedat în urma impactului.
„În urma accidentului, conducătorul auto, care era singur în maşină, a decedat. Este vorba despre un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Hunedoara”, au anunțat, miercuri, reprezentanţii IPJ Alba.
La scurt timp de la producerea accidentului, la fața locului au intervenit poliţiştii rutieri din cadrul Biroului Autostrăzi, dar și mai mulți pompieri din cadrul ISU Alba, care l-au găsit pe tânăr zăcând fără viață în mașina devenită un morman de fiare.
„La sosirea forţelor de intervenţie la locul producerii accidentului, aceştia au găsit un autoturism strivit în care se afla o persoană, care prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba.
Această tragedie a avut loc la numai câteva zile după ce un alt tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident ce s-a petrecut în localitatea Tomșani, din Vâlcea.
Tânărul se întorsese recent din Anglia și se grăbea să ajungă acasă unde urma să petreacă câteva zile alături de familie și prieteni, însă din păcate nu a mai ajuns.
În localitatea Tomșani, tânărul a pătruns pe contrasens, după ce a intrat într-o depăşire, și s-a ciocnit frontal cu un autocar în care se aflau 51 de elevi ce mergeau într-o excursie pe Valea Prahovei.
Impactul a fost atât de puternic încât autocarul s-a răsturnat pe marginea drumului, iar mașina tânărului de 22 de ani a ricoșat în partea opusă.
Trei copii şi şoferul autocarului au ajuns la spital, însă pentru tânărul de 22 de ani medicii sosiți la fața locului nu au mai putut să facă nimic.