Un accident grav a avut loc, miercuri dimineață, pe tronsonul CFR Strehaia- Balota. O persoană a decedat, după ce a fost lovită de un tren de marfă.
Potrivit Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, în jurul orei 10:30, mecanicul unui tren de marfă a anunțat că a accidentat o persoană surprinsă pe linia ferată, între stațiile Prunișor și Garnița, din județul Mehedinți.
Imediat, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, dar și o ambulanță, însă, din păcate, medicii nu au putut să mai facă nimic pentru victima care a murit pe loc.
În urma acestui incident, două trenuri, IR 72 şi IRN 348, sunt blocate între stațiile Prunișor și Garnița, în județul Mehedinți.
„În jurul orei 10:30, mecanicul trenului de marfă 67042, care aparţine operatorului naţional de transport feroviar de marfă, a anunţat că a accidentat o persoană surprinsă pe linia de cale ferată între staţiile Prunişor şi Gârniţa (linie simplă), la km 338+000.
Menţionăm faptul că, în intervalul orar necesar desfăşurării cercetărilor la locul accidentului de către organele abilitate, trenurile IR 72, care circulă în relaţia Bucureşti Nord- Curtici, şi IRN 348, care circulă în relaţia Arad- Bucureşti Nord, staţionează temporar în gările Prunişor, respectiv Balota”, au transmis reprezentanții CFR printr-un comunicat de presă.
Reprezentanții CFR le cer scuze călătorilor pentru disconfortul creat în urma acestui incident tragic și spun că reluarea traficului este condiţionată de finalizarea cercetărilor desfăşurate de către organele abilitate la faţa locului.
Tragedia feroviară din Mehedinți a avut loc la numai câteva ore, după ce un bărbat a fost lovit de un tren în Gara de Vest din Ploieşti.
„Cadavrul acestuia urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au anunțat, marți, reprezentanții IPJ Prahova.
În acest caz, autoritățile prahovene au deschis un dosar penal de ucidere din culpă și iau în calcul varianta unui accident sau chiar a unei sinucideri.