Accidentul s-a produs pe DE 584, la ieșirea din orașul Însurăței. Mama, în vârstă de 38 de ani și fetița de 3 ani au murit, în vreme ce al doilea copil, un băiețel de 6 ani a ajuns la spital.
Tragedia s-a produs după ce mașina condusă de soțul femeii, tatăl copiilor, a lovit remorca nesemnalizată a unui tractor și a ricoșat într-o mașină de pe contrasens.
Accidentul s-a soldat și cu rănirea unei alte persoane, un bărbat în vârstă de 28 de ani, aflată în remorca tractorului. Atât șoferul autoturismului, cât și cel al tractorului au fost testați cu aparatul etilotest, alcoolemia fiind zero.
„În această seară, pe DE 584, în direcția localității Bărăganu, s-a produs o coliziune între un autoturism și un tractor.
Conform primelor informații, în urma acestui incident, două persoane au decedat, iar alte două au fost rănite”, au declarat inițial reprezentanții IPJ Brăila.
Potrivit primelor informații furnizate de autorități, mașina a lovit remorca și apoi a intrat pe contrasens unde s-a ciocnit de altă mașină. În urma impactului, femeia și copilul de trei ani au murit. Copilul de 6 ani și bărbatul aflat în remorcă au fost răniți și au ajuns la spital.
„Din primele date, a rezultat faptul că un bărbat, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe DE 584, la ieșire din orașul Însurăței către localitatea Bărăganu, ar fi lovit o remorca nesemnalizată a unui tractor care se deplasa pe același sens de mers, ulterior ricoșând într-un vehicul ce se deplasa pe sensul opus de mers.
În urma evenimentului a rezultat decesul unei femei, în vârstă de 38 de ani și a unei minore, în vârstă de 3 ani. De asemenea, a rezultat și vătămarea corporală a unui minor de 6 ani și a unui bărbat ce se afla în remorcă, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a mai anunțat IPJ Brăila.
Șoferii celor două vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero. Traficul în zona producerii accidentului a fost blocat.