Fotbal international

Tragedie: primul fotbalist ucis în războiul azero-armen. Şi căpitanul naţionalei Armeniei s-a înrolat

07.10.2020 | 11:52
Tragedie primul fotbalist ucis in razboiul azeroarmen Si capitanul nationalei Armeniei sa inrolat
ADVERTISEMENT

În această perioadă, în care pandemia de coronavirus nu numai că nu a fost stopată ci continuă să producă valuri de infestări în întreaga lume, duşmănia dintre armeni şi azeri a rămas mai puternică decât virusul, iar conflictul armat din regiunea Nagorno-Karabah cunoaşte un nou episod tragic.

Cele două ţări se află în stare de beligerenţă încă din anii 80 ai secolului trecut şi de atunci au avut loc mai multe episoade, soldate cu morţile a mii de luptători de o parte şi de alta.

ADVERTISEMENT

Totul a început de la intenţia unei părţi a locuitorilor acestei zoane muntoase din regiunea Caucaz de a se uni cu Armenia, lucru respins de etnicii azeri din zonă.

Primul fotbalist mort pe frontul armeano-azer

Disputa a degenerat într-un adevărat război şi relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost rupte. Au existat perioade de acord de încetare a operaţiunilor militare, dar numai temporare, practic conflictul având şi acum aceeaş intensitate care duce foarte uşor la ciocnirile militare.

ADVERTISEMENT

Toată lumea din cele două ţări implicate este conectată la maxim şi ideea de a te afla pe front, în faţa gloanţelor inamice, pentru a apăra ceva care este considerat de ambele părţi ca fiind părţi ale patriei lor duce la o neaşteptat de mare cerere de înrolare în armată.

Printre cei care au decis că a apăra ţara cu arma în mână este mai presus decât orice altceva, chiar şi cu preţul vieţii, s-a aflat şi fotbalistul echipei Alaşkert Martuni, Liparit Dashtoyan, 22 de ani.

ADVERTISEMENT

Jucătorul a lăsat imediat fotbalul în momentul în care conflictul s-a reaprins şi s-a înrolat. El a căzut pe front alături de alte sute de luptători de ambele părţi.

Căpitanul Armeniei trebuia să semneze cu Larissa

Nu este singurul fotbalist armean care a lăsat meseria de pe gazon pentru a lua arma în mână. Însuşi căpitanul naţionalei Armeniei, Varadot Haroian, a decis să plece pe front.

ADVERTISEMENT

Fost coleg cu Eric Bicfalvi la Ural Ekaterinburg, în campionatul Rusiei, Haroian tocmai se pregătea să plece în Grecia, pentru a semna cu Larissa. A renunţat la transfer şi a plecat la război.

ADVERTISEMENT