Doi oameni au murit și alți doi sunt răniți după ce o căruță a intrat în coliziune cu o mașină, luni seara, pe raza județului Constanța. Victimele se aflau în atelajul hipo.
Tragedia din ziua de Bobotează s-a petrecut în jurul orei 17.45 la ieșirea din localitatea Cobadin. Aici, o căruță cu patru persoane a fost lovită de un autoturism.
În scurt timp, la locul accidentului s-au deplasat autospeciala de transport victime multiple și echipajul SMURD B, SMURD C din cadrul ISU Dobrogea, precum și echipajele SAJ B2 și SAJ C2. Au ajuns în zonă și polițiștii care au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate modul producerii tragicului eveniment.
În urma coliziunii extrem de violente, au fost înregistrate patru victime, toți bărbați. Doi dintre ei se aflau în stop cardio-respirator în momentul sosirii echipajelor medicale.
Din păcate, în ciuda eforturilor doctorilor de pe ambulanță de a le aplica protocolul de resuscitare, aceștia au fost declarați decedați. Persoanele decedate au 37 și 43 de ani.
Alte două persoane din căruță, de 26 de ani, respectiv 49 de ani, au fost rănite și au primit îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Unul dintre răniți a suferit un traumatism abdominal și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Al doilea ajuns la spital cu fractură deschisă a membrului inferior și traumatism toracic.
”Polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați, la data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 17:45, cu privire la faptul că, la ieșirea din comuna Cobadin, ar fi avut loc un accident rutier.Constanța tourism
Din primele cercetări efectuate rezultă că impactul s-ar fi produs între un autoturism și un atelaj hipo în care s-ar fi aflat patru persoane. În urma accidentului rutier au decedat două persoane, de 37 de ani, respectiv 43 de ani.
Alte două persoane, de 26 de ani, respectiv 49 de ani, au fost rănite și au primit îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a anunțat IPJ Constanța, conform Replica Online.