News

Tragediile din spitalele românești! Incendiile au luat zeci de vieți. Foto

29.01.2021 | 10:48
Tragediile din spitalele romanesti Incendiile au luat zeci de vieti Foto
ADVERTISEMENT

România a traversat în ultimii ani de zile un lung șir al tragediilor în spitalele! Zeci de oameni și-au pierdut viața în incendii apărute în unitățile medicale. Indiferent că vorbim de spitale din provincie sau de elită din Capitală, acestea și-au arătat limitele si drumul de la speranță la dramă a fost unul parcurs în doar câțiva pași de pacienții internați.

Pe 16 martie 2010, România putea contabiliza o tragedie de proporții. Nu mai puțin de șapte copii şi 15 cadre medicale au scăpat atunci ca printr-o minune. Toți au fost evacuați în ultima clipă de la etajul cinci al Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin.

ADVERTISEMENT

Incendiul a izbucnit la camera de gardă a secţiei de pediatrie, dar intervenția echipajelor de prim ajutor a făcut ca cei implicați să nu se intoxice cu bioxid de carbon.

Tragediile care au avut loc în spitalele românești!

De departe, cel mai grav eveniment de acest gen a avut loc în luna august a anului 2010. Secția de Reanimare a maternităţii Giuleşti din Capitală a luat foc și, din păcate, trei nou născuți și-au pierdut viața spre disperarea părinților. Alți opt bebeluși au fost transportaţi de urgență la Spitalul Grigore Alexandrescu.

ADVERTISEMENT

Situația lor era una înfiorătoare, patru dintre ei având arsuri pe 30, 40 şi 50 la sută din suprafaţa corpului. La nici 24 de ore distanță, un bebeluș deceda în unitatea de copii. Trei zile mai târziu un altul murea și ducea numărul victimelor la cinci. De remarcat că intervenția pompierilor a fost atunci îngreunată de mai multe mașini parcate neregulamentar în jurul Maternității Giulești.

Sursa foto – facebook

La trei ani de zile distanță, Spitalul Floreasca a trecut printr-un incindent asemănător. Mai exact, pe data de 18 noiembrie 2013, un incendiu a izbucnit la panoul electric al unității medicale. Medicii și personalul auxiliar au fost cei care au reușit să stingă focul până la venirea echipajelor de pompieri.

ADVERTISEMENT

Un eveniment aparte a avut loc în luna aprilie a anului 2015. Atunci, Spitalul Vechi din municipiul Satu Mare a fost afectat de un incendiu. Totul s-a petrecut în secţia de Psihiatrie Cronici, o secție care se afla la subsol. În urma cercetărilor s-a stabilit că un pacient internat a dat foc unei saltele și flăcările s-au extins.

Incendii din proporţii în spitalele din Simeria, Alba Iulia, Iaşi şi Piatra Neamţ

În același an, dar la o distanță de aproximativ 6 luni, în Simeria, județul Hunedoara, spitalul a trecut printr-un incendiu uriaș. A luat foc atunci aproape întreg etajul 1 al unității și a fost nevoie de intervenția a numeroase echipaje de pompieri. Medicii au reușit ca prin minune să evacueze pe toată lumea la timp.

ADVERTISEMENT

În martie 2018, o infirmieră de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia avea să sufere arsuri pe membre. Aceasta a fost surprinsă de un incendiu produs într-un salon în care avea grijă de pacienți. Femeia a suferit arsuri de gradele 1 şi 2 pe mai mult de 20% din corp.

Sursa foto – ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX

La nici o lună de zile, flăcările au cuprins etajul şase al Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi. Unul dintre pacienţii transferaţi de la Terapie Intensivă a murit la Institutul Regional de Oncologie. Șase ore s-au luptat pompierii cu focul, unul care s-a întins pe 500 de metri pătrați. Conform raportului, incendiul a izbucnit din cauza supraîncălzirii instalaţiei electrice veche.

Anul trecut, an în care pandemia de coronavirus a pus stăpânire pe întreaga planetă, România a fost nevoită să traverseze mai multe incendii în unitățile medicale. În noiembrie, zece persoane au murit în secţia Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.

Planul Roşu activat de două ori în câteva luni pentru incendiile din spitale

În ciuda faptului că a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, autoritățile nu s-au descurcat prea bine. Mai mult de atât, medicul de gardă a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 pe circa 80% din suprafaţa corporală și a fost, în cele din urmă, transferat într-o unitate specializată din Bruxelles.

Un alt deces din cauza incendiilor din spitale a avut loc chiar în ziua de Crăciun. Un pacient a murit în pavilionul de bărbaţi de la Spitalul de Psihiatrie Socola Iaşi.

Sursa foto – ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX

Anul 2021 nu a început deloc bine. Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman a fost cuprinsă de flăcări pe 2 ianuarie. Doi pacienţi şi două cadre medicale au suferit intoxicaţii cu monoxid de carbon.

La doar câteva săptămâni distanţă, a fost activat din nou Planul Roşu. De data aceasta pentru incendiul apărut la pavilionul 5 al Spitalului „Matei Balş” din Capitală. Patru oameni și-au pierdut viața.

ADVERTISEMENT